Donald Trump și-a anunțat intenția de a institui taxe pe importurile de oțel și aluminiu pentru a echilibra deficitul comercial al SUA.

Șo pe Trump! Președintele american a atras încă o dată asupra persoanei sale mânia haitei de corecți politici. Locatarul de la Casa Albă a avut într-adevăr o idee bizară: să-și respecte una dintre principalele primisiuni din campania electorală. Va lua măsuri de retorsiune împotriva țărilor ale căror practici comerciale aduc prejudicii industriei americane.

În opinia sa, este mai ales cazul pentru oțel și aluminiu: Trump consideră că unele țări – China mai ales – își subvenționează exportatorii pentru a câștiga părți din piață în detrimentul producătorilor americani.

Fără îndoială, el nu greșește prea mult, de vreme ce producția de oțel american s-a prăbușit în zece ani de la aproape 100 de milioane la 82 de milioane tone. Și, ca urmare, sute de mii de locuri de muncă pierdute pentru muncitorii americani.

În același timp, importurile au crescut cu peste 50%. Consecința: președintele american a decis să impună o taxă de 25% pe oțelul importat - și de 10% pe aluminiu, pentru motive asemănătoare.

Ce a greșit aici? Cu obiectivitatea care îi caracterizează, obișnuiții experți s-au repezit să-l toace pe președintele american, victimă a incapacității sale binecunoscute de a se stăpâni, sau chiar a uneia din numeroasele sale tulburări mentale. Tulburări care îl împing să apere interesele alegătorilor săi: ne-ar plăcea câteodată ca liderii europeni să fie loviți de același sindrom.

Însă nu: comentatorii noștri preferă să intoneze refrenul obișnuit al „tentației protecționiste”, care evită, este adevărat, să se aplece pe un subiect, vai!, atât de tehnic.

Argumentele sunt deja tocite: va fi „penalizat consumatorul”, se va declanța un „cerc vicios”, vor fi favorizați „profitorii” etc... Elementele de limbaj sunt aceleași de trei decenii. Și puțin importă dacă între timp milioane de locuri au fost distruse, clasele mijlocii occidentale au fost declasate și bucăți întregi din industrie rase din nomenclator. De ce să aduci vorba despre subiecte care necăjesc?

Întregul edificiu al intelighentsiei liber-schimbiste se sprijină de fapt pe un postulat total eronat: comerțul mondial s-ar baza pe un sistem de reguli care garantează schimburi echitabile și profitabile pentru toți. Or, asta este o iluzie uriașă: liberul schimb nu aduce în realitate beneficii... decât celor care nu cred în el.

Țările care înregistrează succese în globalizare sunt în general cele mai protecționiste: începând cu China, care își protejează piața într-o mie de feluri, utilizând arma monetară de pildă, sau prin intermediul „normelor”, care permit excluderea a numeroase întreprinderi străine de pe piața chineză.

Americanii înșiși și-au apărat cu dinții întreprinderile și locurile de muncă, de n-ar fi decât să pomenim de „Buy American Act” , adoptat în 1993.

Într-adevăr, toate țările practică, mai mult sau mai puțin, o oarecare formă de protecționism. Luna trecută, India a decis să mărească taxele vamale la cincizeci de produse. Și nu a provocat nici cea mai mică reacție internațională.

Chiar și Franța lui Emmanuel Macron a recurs la aceasta: la jumătatea lui februarie, (premierul) Edouard Philippe a anunțat o lărgire a „decretului Montebourg”, care permite protejarea întreprinderilor din sectoarele strategice de o achiziție din partea unui investitor străin.

Bineînțeles, Trump acționează aici ca și în alte cazuri în maniera sa fantezistă și bombastică. Astfel, președintele american a postat pe Twitter că „războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat”. Suficient pentru a deconcerta bunele noastre suflete robotizate care au reanimat la repezeală ritualul „spectrului anilor ‘30”. O metodă întotdeauna simplă și comodă de a pune capăt unei dezbateri.

Totuși, Trump și-a atins scopul politic: să creeze discuții în jurul măsurii sale, să suscite reacții și comentarii oripilate, și astfel să își consolideze baza electorală.

O metodă care i-a reușit perfect la alegerile prezidențiale, în timp e aceiași comentatori plângăcioși de astăzi îi preziceau o înfrângere jalnică.

Pe plan economic, nimic nu dovedește că efectele măsurii vor fi negative: Trump nu are în nici un caz de gând să declanșeze o apocalipsă comercială, ci numai să stabilească un raport de forțe pentru a obține un „deal” mai bun pentru întreprinderile americane.

Istoria va spune dacă metoda funcționează sau nu. Ne-ar plăcea doar ca decidenții noștri europeni să cheltuiască tot atâta energie pentru a-i apăra pe muncitori, pe agricultori și clasa de mijloc a Bătrânului Continent pe care o folosesc pentru a inventa ironii, mesaje pe Twitter și alte comentarii sarcastice la adresa președintelui american. După exemplul lui Jean-Claude Juncker care i-a amenințat pe americani că „vor învăța să ne cunoască”. Pentru a-și fâlfâi apoi sabia de lemn ca represalii că va taxa blugii Levi’s, motocicletele Harleu Davidson și Bourbonul.

Șeful Comisiei Europene a avertizat solemn:

„Vom fi la fel de stupizi” ca Donald Trump. Nimeni nu se îndoiește de asta.