David Attenborough, emoționat la împlinirea a 100 de ani. Mesajul emoționat transmis de celebrul naturalist 

David Attenborough, emoționat la împlinirea a 100 de ani. Mesajul emoționat transmis de celebrul naturalist David Attenborough. Sursa foto. Wikipedia

David Attenborough, considerat unul dintre cei mai importanţi ecologişti ai lumii, a spus că a fost „copleşit de mesajele de felicitare” primite cu ocazia împlinirii a 100 de ani. Naturalistul le-a transmis mulţumiri sincere celor care l-au felicitat, informează BBC.

David Attenborough, aniversare transformată în eveniment public

Attenborough a precizat că spera să marcheze discret această aniversare, însă evenimentele au luat o altă turnură. Reacţiile au venit din toate direcţiile, de la copii de vârstă preşcolară până la persoane vârstnice din centre de îngrijire.

În locul unei celebrări private, momentul este transformat într-un eveniment live la Royal Albert Hall, transmis de BBC One. Programul include muzică inspirată din producţiile sale, dar şi relatări şi reflecţii ale unor personalităţi şi susţinători ai protecţiei mediului.

David Attenborough a explicat într-un mesaj audio că nu anticipa o astfel de reacţie publică. El a transmis că nu poate răspunde individual tuturor celor care i-au scris, dar le este recunoscător pentru mesajele primite.

„Mă gândeam mai degrabă că îmi voi sărbători în linişte cea de-a 100-a aniversare, dar se pare că mulţi dintre voi aţi avut alte idei. Am fost complet copleşit de mesajele de felicitare, de la grupuri de preşcolari până la rezidenţi ai căminelor de bătrâni şi nenumăraţi oameni şi familii de toate vârstele. Pur şi simplu nu pot răspunde fiecăruia în parte, dar aş vrea să vă mulţumesc tuturor, foarte sincer, pentru mesajele voastre frumoase”, a transmis David Attenborough.

Omagii şi recunoaştere internaţională

Vocea lui Attenborough, cunoscută publicului din întreaga lume, a însoţit decenii de documentare despre natură. Prin munca sa, a inspirat numeroase iniţiative globale dedicate protejării biodiversităţii. Activitatea sa s-a desfăşurat pe fundalul unei perioade marcate de pierderi accelerate de specii şi dezechilibre climatice.

Pentru a marca aniversarea, Muzeul de Istorie Naturală a atribuit numele său unei specii recent descoperite de viespe parazită, Attenboroughnculus tau. Totodată, instituţia a deschis expoziţia interactivă „Our Story With David Attenborough”, programată până în luna august.

La Grădinile Kew, angajaţii au înregistrat un mesaj de felicitare şi au îndemnat publicul să îi onoreze activitatea printr-o grijă mai mare faţă de plante şi ciuperci. Muzeul Australian a anunţat, la rândul său, acces gratuit la expoziţia „Bloodsuckers: Nature's Vampires”.

Recunoaștere din lumea ştiinței, culturii şi televiziunii

Actorul Ian McKellen a spus că David Attenborough reprezintă „tot ce este mai bun la BBC”, subliniind capacitatea sa de a crea programe accesibile unui public larg. El a adăugat că abilitatea de a transmite entuziasm a adus bucurie multor oameni de-a lungul timpului. Omagii au venit din zone diverse ale societăţii, inclusiv din mediul ştiinţific şi cultural. Naturalistul Chris Packham a afirmat:

„Este cel mai mare prezentator în viaţă şi a fost cel mai mare ambasador al vieţii pe Pământ pe care planeta l-a avut şi îl va avea vreodată. Şi, la fel de important, este un tip de treabă, un entuziast, un naturalist pasionat şi un comunicator inteligent şi echilibrat. Îl iubim pentru că avem încredere în el, fiindcă ne-a spus întotdeauna adevărul aşa cum îl cunoaştem. Şi ce moştenire extraordinară este asta!”, a transmis Chris Packham.

Un comunicator al naturii şi al responsabilităţii

David Attenborough este recunoscut drept un povestitor excepţional, ale cărui naraţiuni au adus ecosisteme îndepărtate mai aproape de publicul larg. Prin stilul său, a conectat telespectatorii cu habitate din Amazon, Atlantic, Arctica şi savanele Africii. Este considerat una dintre cele mai credibile voci care au vorbit despre lumea naturală pentru publicul global.

Alastair Fothergill, producător la Silverback Films, a afirmat că lucrul alături de Attenborough reprezintă unul dintre cele mai importante privilegii ale carierei sale. El a explicat că, înainte de contribuţia acestuia, documentarele despre natură erau privite ca produse de nişă, însă abordarea sa a schimbat complet percepţia publicului.

David Attenborough s-a născut în 1926, la Isleworth, în vestul Londrei, şi a crescut lângă Leicester. Încă din copilărie a explorat natura, parcurgând distanţe mari cu bicicleta pentru a ajunge în zone împădurite unde căuta fosile. După experienţe în marină şi în domeniul editorial, s-a alăturat BBC în 1950, unde a început să realizeze programe documentare.

David Attenborough, avertisment cu privire la crizele globale

A avansat rapid în instituţie şi a devenit director al BBC2 în 1965, coordonând producţii importante şi contribuind la dezvoltarea unor serii de referinţă. Interesul său principal a rămas însă documentarea naturii, ceea ce a dus la realizarea seriei „Life on Earth” în 1979.

În ultimii ani, naturalistul a intensificat atenţia acordată degradării mediului. El a explicat că obiectivul său este să trezească interesul publicului şi să determine acţiunea, strategie care a avut impact semnificativ prin seria „Blue Planet” şi campaniile împotriva poluării cu plastic.

La conferinţa ONU privind clima din Polonia, în 2018, Attenborough a avertizat asupra unei crize globale provocate de activitatea umană, descriind schimbările climatice drept una dintre cele mai mari ameninţări ale epocii moderne. Ulterior, la COP26 de la Glasgow, s-a adresat generaţiilor tinere, subliniind atât declinul observat în timpul vieţii sale, cât şi posibilitatea unei refaceri viitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News