Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Ilie Constantin e un nume familiar cititorilor şi criticilor mai vârstnici şi aproape complet necunoscut celor mai tineri.
Poet important al generaţiei ’60, debutând în acelaşi an cu Nichita Stănescu şi Cezar Baltag, el a avut un traseu biografic şi creator fracturat prin experienţa exilului. Azilul politic obţinut în Franţa, în 1974, i-a adus pe de o parte deplina libertate de opinie şi expresie, iar pe de alta, radierea numelui său din cărţile, revistele şi bibliotecile publice din România. Odată ce un scriitor pleca din România Socialistă, opera lui se volatiliza, statura îi pălea, iar profilul i se ştergea cu totul din sistemul literar atent supravegheat de cenzori şi activişti. Rămânea în urma lui, ca într-un număr de iluzionism ideologic, un loc gol, o pată albă, un minus.
Înţelegând probabil că reintrarea în canonul literar românesc e posibilă numai printr-o reinserţie fizică în lumea din care a plecat, Ilie Constantin s-a întors definitiv în România în 2002, scriind şi publicând, cu o frenezie recuperatoare, cărţi în diferite genuri: poezie, proză, critică literară şi eseu, pagini confesive, traduceri. „Mulţimea singurătate“ (Editura Albatros) este o antologie severă din creaţia sa poetică, împărţită în două secţiuni cu titluri sugestive. „Ţărm anterior“ e secţiunea primului Ilie Constantin, în timp ce „Literatul barbar“ îl conţine pe al doilea, exilatul român cu complexe de metec în spaţiul culturii franceze.
În ambele ipostaze, lirica poetului, de factură neomodernistă, contrastează spectaculos cu versurile despletite şi hohotitoare la modă astăzi, mizând pe sugestie şi pe eufonie, pe registrul abstract al compoziţiei şi pe o stilizare impecabilă. Lucian Blaga şi Ion Barbu sunt conciliaţi printr-o nouă şi originală viziune, mari şi grave teme ale poeziei şi ale existenţei ajung la cititor parcă printr-un filtru. Ca nişte plante de apă (titlul unui poem), versurile se unduiesc uşor şi derutant, ascunzând vârtejuri şi luând prin surprindere cititorul adâncit în lectura lor.
Închizi la loc cartea cu sentimentul că va trebui s-o revizitezi cândva, pentru a o gusta şi înţelege într-un mod diferit.
Recomandările noastre
