Analistul politic Cozmin Gușă a vorbit recent la Realitatea TV despre faptul că urmează „două săptămâni de foc” pentru PSD. În următoarea perioadă, în viziunea lui Gușă, social-democrații vor hotărî dacă se prezintă la alegerile prezidențiale cu un candidat „neserios” (cu vot de încredere sub 10%) sau care are un scor mai bun decât cel al partidului, cu șanse de a intra în turul al doilea.

„În primul rând, trebuie să sesizăm că PSD este victima treburilor neserioase, ilegale pe care le-a făcut în perioada Dragnea – și cele neserioase au continuat în perioada Dăncilă. Dacă lămurim acel congres cvasi-inutil al PSD, a fost de fapt ca să o înscăuneze pe Viorica Dăncilă, pentru ca în final să poată să își asume o candidatură la prezidențiale. Tot ce s a discutat la precedentul congres aruncă un aer de neseriozitate, prin non-calitatea candidaturilor, din punct de vedere sociologic, a unui joc de grabă care a generat doar agitație. PSD luptă pentru propria supraviețuire. Dacă vine cu un candidat neserios din punct de vedere sociolologic, un candidat cu intenție de vot cu o singură cifră – aici intră Dăncilă, Teodorovici, Șerban Nicolae sau Pleșoianu, locul ocupat fără o alianță va fi al treilea, adică un loc de arbitru nevolnic al turului 2 între candidatul PNL, Klaus Iohannis și probabil cel al USR-PLUS, care o fi el”, a declarat Cozmin Gușă la Realitatea TV.

Gușă consideră să pentru a se salva PSD are nevoie de un candidat „care să conteze, să pună la lucru, să mobilizeze structura PSD care încă există”.

„Am văzut la alegerile europarlamentare că această structură de partid încă există, dar nu a fost folosită. Spre deosebire de ProRomânia care are lideri, dar nu are structură și asta s-a văzut. PSD luptă pentru supraviețuire, declarația Vioricăi Dăncilă cu candidatura la președinție pare neserioasă. Încă de la momentul congresului, când a venit în studioul Realitatea, a fost transparent că Dăncilă își dorește candidatura, avea o pudoare falsă când spunea că e măsurată doar la liderii de partid. Soluțiile cu care vin azi, această grabă la început de august de a-și nominaliza un candidat, care pare să fie Viorica Dăncilă, condamnă PSD”, concluzionează consultantul politic.

Patronul Realitatea TV anticipează, pe surse, că PSD pregătește un congres de formă, în care să îi

fie confirmată candidatura Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, în contextul în care Gabriela Firea are un scor mai mare decât partidul.

„O informație care nu circulă la nivel public e că congresul PSD din august nu va fi cu 3.000 sau 4.000 de oameni, ci doar cu 800-900 de reprezentanți, aleși pe sprânceană, care să voteze cum trebuie, ca să se realizeze acest joc. Orice student de la științe politice sau de la sociolologie știe că un candidat care nu are un scor peste scorul partidului nu contează. Singurul pesedist care are un scor de încredere mai mare decât partidul este Gabriela Firea. În trecut, Dăncilă avea o relație foarte bună cu Firea. Surpriza zilei a fost că Firea, la doar câteva ore după ce Dăncilă a spus că se oferă partidului, ne-a anunțat la rândul ei că ne va anunța săptămâna viitoare dacă s-a răzgândit cu candidatura. Este o mișcare aproape de șah-mat pentru activul PSD. În acel congres rarefiat se joacă miza între o femeie cu scor mai mare decât partidul și o altă femeie care e și prim-ministru”, a detaliat Cozmin Gușă.

El a mai menționat că „singura care îi bate la scor este Gabriela Firea. Stând la masă într-un efort de reformare a USL, să spunem USL-E, de la European, ar fi punerea pe masă a candidaturii lui Firea. Vor fi două săptămâni de foc în interiorul PSD care decide dacă joacă neserios în continuare, sau vine cu un candidat din interior, cum e Gabriela Firea, sau unul din afara partidului, unul care să aibă șanse să se impună. Vorbim de candidați cu handicap: Klaus Iohannis are azi un scor bun, dar începe să își deconteze mandatul. PSD cu ALDE și Ponta trebuie să deconteze o guvernare dezastruoasă, iar pe măsură ce vine toamna, restanțele, dobânzile, noi împrumuturi vor afecta imaginea oricui va candida”.

Analistul politic apreciază că în cazul în care PSD, ALDE și Pro România nu se înțeleg asupra unui candidat comun, social-democrații trebuie să își aleagă un reprezentant cât mai bun, ca partidul să nu piardă din voturi către ALDE sau Pro România. Gușă anticipează că dacă PSD nu intră în turul al doilea, va ajunge la 10-15 % și va pierde guvernarea.

„De vreo 2 ani dacă nu mai bine, Dragnea a ținut partidul sub fund, nelăsând loc unor lideri. Cea care s-a încăpățânat să rămână în PSD e Firea, ea a apărut constant pe locul 1 sau 2 la încredere. Firea are o imagine proastă în București și va avea probleme la candidatura din 2020 pentru Primăria Capitalei, dar la nivel de țară situația se schimbă radical. PSD să fie conștient că dacă la aceste alegeri va fi pe locul 3, va pierde de urgență guvernarea, se pot formata alte majorități sub noul președinte. Vor fi interesante aceste reașezări, nu trebuie să includă neapărat USR-PLUS, dar vor fi alte construcții sub autoritatea noului președinte. PSD cade de la guvernare, ajunge la 10-15% cu un trend descrescător spre alegerile parlamentare. E important nu doar pentru PSD, dar și pentru masa salarială, pentru alegătorii care se regăsesc în acest partid de stânga”, a completat Gușă.

Gușă a mai spus că anunțul făcut de Viorica Dăncilă omoară orice altă candidatură internă din PSD, iar actualul premier ar fi adversarul ideal pentru Klaus Iohannis, deoarece ar fi un candidat extrem de ușor de bătut. Patronul Realitatea TV anticipează că Eugen Teodorovici va fi scos drept „țap ispășitor în toamă”.

„Am spus de la început, de când s-a înscris în cursă Teodorovici că trebuie un om de sacrificiu și cei din PSD mai inteligenți decât el l-au luat în calcul ca pe un iepure, și el a acceptat acest gen de propuneri care îi veneau. Se juca și Dragnea cu el. Nu am nimic cu Orlando, dar el joacă rolul clovnului, e gata de orice sacrificiu doar ca să rămână în funcție. Cred că va fi vinovatul de serviciu, va deconta și pentru ce a făcut el, dar și pentru Dragnea și Vâlcov”, a concluzionat Gușă.

Te-ar putea interesa și: