În timp ce partidul preşedintelui se pregăteşte de o înfrângere în faţa republicanilor, care ar putea prelua majoritatea în Camera Reprezentanţilor, Barack Obama a acceptat să meargă la emisiunea cunoscutului prezentator Jon Stewart, al cărui stil acid este foarte popular în rândul tinerilor democraţi.
Obama e primul primul preşedinte american în exerciţiu care participă la cunoscutul show.
Schimbarea vine cu timpul
Liderul de la Casa Albă a recunoscut aseară că schimbarea pe care a promis-o în 2008 necesită timp. "Ideea că putem transforma rapid modul de guvernare de la Washington… Este un lucru în desfăşurare, nu se va produce de la o zi pe alta", a spus Obama.
"Atunci când am promis în timpul campaniei din 2008 schimbarea în care puteţi crede, nu ne-am referit la schimbarea în care puteţi crede în 18 luni", a continuat Obama.
Semne bune pentru democraţi
În ultimele sondaje, democraţii încep să stea mai bine, mai ales în California, unde milioanele de dolari cheltuiţi de republicani nu le-au crescut cota candidaţilor de stânga.
De exemplu, senatoarea democrată Barbara Boxer are în sondaje 52% din voturi, în timp ce republicana Carly Fiorina, fosta directoare executivă a Hewlett-Packard, este creditată cu 43% dintre sufragii, notează AFP.
Alte sondaje arată şanse mai mari pentru democraţi în Virginia, în Pennsylvania şi în Nevada, unde candidaţi democraţi pentru Senat ar putea ajuta partidul preşedintelui să-şi păstreze majoritatea.
Totuşi, potrivit politologului Charlie Cook, republicanii ar urma să obţină uşor cele 39 de locuri suplimentare care le lipsesc ca să obţină majoritatea în detrimentul democraţilor. 
Republicanii vor obţine între 48 şi 60 de locuri, mai spune analistul.
În campanie este şi fostul preşedinte american, Bill Clinton.
"Ar fi o mare eroare din partea noastră să ne considerăm învinşi. Nu am văzut niciodată alegeri atât de strânse", a declarat fostul preşedinte la Chicago.
La alegerile din 2 noiembrie sunt în joc cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, 37 din cele 100 de locuri de senatori, precum şi 37 de posturi de guvernator.
Test pentru Obama
Scrutinul are loc la jumătatea mandatului primului preşedinte de culoare din istoria SUA, între victoria acestuia în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008 şi viitoarele alegeri din 2012.
Istoria a dovedit că primele alegeri parţiale a unui preşedinte nou ales se traduc prin pierderi pentru formaţiunea acestuia în Congres.
Controlul Camerei Reprezentanţilor le va oferi republicanilor un avantaj în programul legislativ din Congres.
Preşedintele Barack Obama a votat deja prin corespondenţă.
<object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/GtPvnrlnrmQ?fs=1&hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/GtPvnrlnrmQ?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object>