"Dacă va fi Geoană, Năstase şi Iliescu vor merge în spatele lui"

"Dacă va fi Geoană, Năstase şi Iliescu vor merge în spatele lui"

Mircea Geoană a declarat, astăzi, la lucrările Şcolii de Pregătire a Tineretului Social-Democrat, că în momentul în care se va decide candidatul pentru preşedinţie, ceilalţi îl vor urma.

"Trebuie să fim cu adevărat solidari în interiorul partidului şi în clipa în care se decide să candideze Geoană, sunt convins că Năstase şi Iliescu merg în spatele lui Geoană şi dacă merge Adrian Năstase, toată lumea îl sprijină pe el. Nu contează pînă la urmă cine este (candidatul – n.r.)", a afirmat preşedintele PSD.

El a adăugat că viitorul candidat al PSD pentru preşedinţie va fi stabilit în următoarele săptămâni, probabil "într-un anumit tip de discuţie informală”.

Geoană a făcut apel la reorganizarea partidului şi la "încolonarea” tuturor în spatele candidatului pentru preşedinţie.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News