"Dacă nu îşi face o strategie, Oprescu nu va primi bani de la Uniunea Europeană"

"Dacă nu îşi face o strategie, Oprescu nu va primi bani de la Uniunea Europeană"

Aceasta este declaraţia ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, la seminarul "Drumul banilor europeni, de la idee la succes". "Mă voi întâlni cu primarul general al Bucureştiului luni după-amiază. Bucureştiul nu va primi bani dacă nu îşi face o strategie şi nu îşi face o zonă metropolitană", a declarat Borbely, citat de Mediafax. El a făcut referire la fondurile structurale care pot fi accesate pentru zonele metropolitane, arătând că nu există legislaţie specifică pentru aceste zone, dar pot fi constituite prin voinţa locuitorilor.

"Noi am considerat că nu trebuie neapărat să avem o legislaţie pentru zonele metropolitane, dar se pot înfiinţa prin voinţa liberă a celor care locuiesc în interiorul lor. În unele zone există deja aceste zone metropolitane, dar trebuie să existe o voinţă politică din partea celei mai importante localităţi din zona respectivă şi cei din jur, care în cazul Bucureştiului este de 40-50 de kilometri", a spus Borbely. El susţine că principala problemă a României în atragerea fondurilor structurale europene o reprezintă organizarea administrativă la nivel central, dar mai ales local.

"După alegerile locale, noii edili trebuie să preia cât mai rapid atribuţiile care le revin, pentru că în procesul de atragere a fondurilor europene structurale greul abia acum începe. În opinia mea, 2008 trebuie să fie anul de start al absorbţiei fondurilor structurale europene", a spus Borbely.

"A trecut vremea relaţiilor, s-a terminat. Autorităţile centrale şi locale trebuie să înţeleagă că simpla depunerea a unui proiect nu rezolvă problema absorbţiei fondurilor de la Uniunea Europeană. Greul începe după ce vin banii pentru că trebuie să îi cheltuieşti conform strandardelor europene şi asta înseamnă consultanţă, management, organizare", a spus Borbely.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a reiterat ideea că România va avea mari dificultăţi dacă nu îşi dezvoltă infrastructura. 

CITIŢI ŞI:

Isărescu: Importantă este absorbţia fondurilor comunitare

(12:53)          

Ne puteți urmări și pe Google News