Curs pentru pasionaţii de artă

Curs pentru pasionaţii de artă

La Galeria Mora din Bucureşti încep marţi, 12 octombrie, cursuri dedicate persoanelor pasionate de artă, interesate să-şi dezvolte latura creativă, cu sau fără experienţă în domeniul artistic.

La cursul "Învaţă să priveşti-iniţiere în arta plastică contemporană", cursanţii vor experimenta, pe parcursul a zece şedinţe, diverse modalităţi de a reda plastic realitatea care îi înconjoară. Pornind de la diverse structuri naturale, obiecte şi texturi, se vor realiza studii şi compoziţii, combinând grafica, desenul şi pictura. Participanţii vor folosi diverse tehnici: creion, peniţă, cărbune, acuarelă, pictură pe sticlă, colaj etc. Studiu şi exerciţii practice Începând de miercuri, 13 octombrie, la Galeria Mora se va desfăşura şi un curs de pictură, pe parcursul căruia participanţii vor aprofunda teme şi tehnici plastice diverse, se vor familiariza cu varietatea stilurilor picturale prin studiu şi exerciţiu practic. Cursanţii vor învăţa despre diverse tehnici ale picturii, precum cea în culori acrilice sau ulei, pe suporturi de hârtie, carton şi pânză. Cele două cursuri se defăşoara în perioada 12, 13 octombrie-14,15 decembrie, în fiecare marţi, respectiv miercuri seara, între orele 19.00- 21.00. Preţul este de 600 de lei şi include toate materialele necesare: cărbune, creion, pastel, acrilic, ulei, lut, hârtie, pensule etc. Înscrierile se fac la telefon 021.316.55.41, între orele 10-16.

Ne puteți urmări și pe Google News