Cum vede judecătoarea Andreea Ciucă justiţia din România. A fost urmărită 7 ani de DNA
- Daniel Teodoreanu
- 21 iunie 2021, 13:37
Președinta Asociației Magistraților din România, Andreea Ciucă, a dezvăluit recent că numirea procurorilor de rang înalt n-a respectat MCV (n.r. - mecanismul de cooperare și de verificare prin care Comisia evaluează și sprijină evoluția Bulgariei și României în direcția eficientizării sistemului administrativ și judiciar) şi subliniat care ar putea fi consecinţele desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Cum vede judecătoarea Andreea Ciucă justiţia din România. Urmărită 7 ani de DNA. Amintim că în 2003, președinta Curții de Apel Târgu Mureș a fost acuzată de luare de mită de procurorii PNA (n.r. - ulterior DNA). La acea vreme, ea ar fi fost prinsă în flagrant cu banii primiţi de la un politician local, dar a susţinut că n-a fost vorba decât despre un împrumut.
Ciucă a fost arestată şi apoi eliberată de Instanţa supremă. În cele din urmă, a fost achitată definitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora le-a rămas recunoscătoare şi azi pentru acea decizie, aşa cum reiese din interviul acordat jurnalistei Sorina Matei, de la televiziunea Aleph News.
Andreea Ciucă amendează neregulile majore din Justiţie
Amintim că magistrata este o critică vehementă a sistemului judiciar din România. În 2017, ea a comentat decizia fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, de a-i revoca din funcţie pe procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. De asemenea, în aprilie 2018, Ciucă a răbufnit după desecretizarea protocolului SRI-Parchetul General.
În august 2019, Ciucă a redactat o scrisoarea care pune pe jar justiția din România, mai ales că în prim-plan a fost tulburătirul caz de la Caracal, care l-a făcut celebru pe Gheorghe Dincă. În februarie 2020, ea s-a alăturat celor patru asociații profesionale ale magistraților care au cerut refacerea Raportului MCV din 2019, care incrimina justiția din România. Totodată, în decembrie 2020, AMR a somat CSM să blocheze „imixtiunea serviciilor de informații în actul de justiție”, Recent, judecătoarea a lansat un atac dur la raportorii Comisiei de la Veneția, despre care a spus că „au refuzat pur și simplu să discute”.
În interviul citat, ea a explicat de magistrații pleacă din sistem şi de ce noile Legi ale Justiției „nu numai că nu corectează, dar aduc lucruri negative”. Andreea Ciucă a devoalat şi ce salariu are după „30 de ani vechime şi doctorat”
Aprecieri pentru curajul judecătorilor de la ÎCCJ
„Știți că 7 ani am fost sub urmărire penală de către DNA și trebuie să-mi fac o datorie de onoare din a spune că dacă nu era curajul judecătorilor de la Curtea Supremă de atunci și apoi Înalta Curte pe parcurs, mie mi-ar fi putrezit oasele în pușcărie, cu familia distrusă și eu nevinovată și pe mine până la urmă n-ar fi interesat.
(…) Știți ce își dorește omul atunci? Doamne, să se întâmple orice, 2 lucruri te rog să mă ajuți: să scap din acest Iad, chiar dacă după aceea îmi iei totul, și copiii mei să fie sănătoși! Deci nu vă puteți da seama”, a declară Andreea Ciucă pentru Aleph News.
Mai departe, preşedinta AMR a dat ca exemplu și situația unui fost judecător CEDO. Mai mult, ea s-a referit şi la ce a păţit o fostă șefă a ÎCCJ, dar şi la cei 15 judecători ai Secției de Contencios Administrativ a ÎCCJ care au simțit pe pielea lor ce înseamnă competența DNA pe investigarea magistraților.
„Andreea Ciucă: DNA nu și-a asumat niciodată abuzurile constatate (…) Apropo de întrebarea dumneavoastră dacă s-a schimbat ceva. În plângerea prealabilă, se spune clar într-un anume alineat – în contextul acesta în care s-au respectat toate dispozițiile legale potrivit opiniei DNA, că toți cei care au format obiectul – de fapt subiectul – urmăririi penale ai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția. Deci despre ce vorbim
Judecătorii şi legea din România
Sorina Matei: Dacă judecătorii, pentru că dumneavoastră sunteți președinte al AMR și judecător, dacă judecătorii și de ce judecătorii cred că în România nu ar trebui să se respecte legea?
Andreea Ciucă: Of, Doamne! Ce fel de interviu este acesta doamna Matei, oare unde am nimerit cu o asemenea deschidere? Cum să considere un judecător că nu trebuie să respecte legea? Este o chestiune de antonimitate. Judecător anti lege, judecător nerespect lege nu pot să facă pereche nici constituțională, nici etică, deci subiectul este încheiat înainte de a fi început.
Sorina Matei: V-am întrebat pentru că avem o decizie definitivă a unei instanțe din România, Curtea de Apel Pitești, care spune că judecătorul din instanță consideră că SIIJ nu există. Și că nu ține cont de legea de înființare a secției de investigare a magistraților. Deci se poate ca judecătorul să spună eu nu consider că această lege, deși în vigoare există, și eu nu respect legea, nu?
Andreea Ciucă: Judecătorul poate să spună multe chestiuni pentru că aceasta este competența lui dar sub o singură condiție. Ca acestea să fie fundamentate pe lege și pe actele dosarului. În acest context, însă, vreau să subliniez că nu am cum să fac o analiză a deciziei definitive a curții de apel Pitești oricât de incitantă ar fi această idee pentru că vorbim despre o procedură disciplinară în curs și dacă tot am făcut trimitere la necesitatea respectării legii în aceeași măsură trebuie să o respectăm și noi și nu putem intra pe fondul acestei probleme. Putem vorbi de decizia Curții Constituțională în raport cu decizia CJUE.
Desfiinţarea SIIJ, în prim-plan
Sorina Matei: Nici procurorul general al României, șeful Ministerului Public, ați spus că nu vreți să vă referiți la decizia definitivă a judecătorului de la Pitești, dar procurorul general al României, doamna Gabriela Scutea, spune că nu ar trebui să fie luată în considerare în cazul SIIJ ordinea juridică națională.
Vorbim de șeful Ministerului Public, nu de orice judecător sau orice procuror, cum vedeți dvs aceea informare pe care a trimis-o procurorilor judiciariști din subordine și pe care nu a negat-o doamna Scutea?
Andreea Ciucă: N-a negat-o. În primul rând această informare este fundamentată potrivit conținutului ei și declarațiilor publice tocmai pe necesitatea respectării recomandărilor MCV care apar în opinia procurorului general prin prisma acestei acțiuni ca fiind obligatorii și cu efect direct. Să pornim de la această chestiune chiar dacă discuția este pe un alt palier și avem comunicate în acest sens și vă pot dovedi prin dreptul uniunii că nu este așa. Dar pornind de la această acțiune prima chestiune pe care trebuie să o evidențiem în mod echilibrat este aceea că tocmai numirea procurorilor de rang înalt în România nu a respectat recomandarea MCV potrivit căreia trebuia instituit un sistem robust și transparent, denumit independent și cu criterii clare a procurorilor de rang înalt”, se arată în dialogul dintre Andreea Ciucă şi Sorina Matei, conform alephnews.ro.