Judecătoarele Dana Gîrbovan și Andreea Ciucă cer procurorilor să renunțe la fabricarea de dosare

Judecătoarele Dana Gîrbovan și Andreea Ciucă cer procurorilor să renunțe la fabricarea de dosare

Șefa Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, și cea a Asociației Magistraților din România (AMR), Andreea Ciucă, au avut un dialog, pe 15 mai 2019, cu Procurorul General Interimar, Bogdan Licu.

Cele două judecătoare au subliniat faptul că „declanșarea sau urmărirea penală a unor judecători pentru legalitatea și temeinicia soluțiilor, elemente care erau analizate în ordonanțele procurorilor, constituie o încălcare a independenței judecătorilor și o presiune nepermisă asupra acestora”.

 Într-un comunicat comun remis de Asociația Magistraților din România (AMR) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) se arată că „este nevoie că parchetele să-și revizuiască propriul comportament în raport atât cu instanțele, cât și cu justițiabilii”. În opinia acestora, „primele apucături la care unii procurori trebuie să renunțe vizează pe de o parte fabricarea de dosare penale fabricate judecătorilor care nu au pronunțat soluții mulțumitoare pentru anchetatori, iar de cealaltă parte binecunoscutul spectacol al cătușelor, însoțit de scurgeri de informații din dosare în presa de casă”.

 Întâlnirea inițiată de șeful Parchetului general, Bogdan Licu, este binevenită „mai cu seama în contextul modificării legilor justiției, constituie un început de bun augur pentru un dialog interprofesional onest, prefesionist, argumentat și deschis, pentru îmbunătățirea actului de justiție, în interesul cetățeanului”, precizează AMR și UNJR.

 

Ne puteți urmări și pe Google News