Cum a sărbătorit Bill Gates cea de-a 47-a aniversare Microsoft? Fanii au rămas surprinși de imaginile postate în mediul online

Cum a sărbătorit Bill Gates cea de-a 47-a aniversare Microsoft? Fanii au rămas surprinși de imaginile postate în mediul online Bill Gates anunță o nouă pandemie. Sursa: arhiva EVZ

Pe 4 aprilie 1975 lua ființă o nouă companie, Microsoft Corporation, fondată de Bill Gates și prietenul său din copilărie, Paul Allen. La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 47 de ani de când visul celor doi prieteni a devenit realitate. Bill Gates a decis să își surprindă fanii și a făcut public un filmuleț cu totul deosebit.

Bill Gates, unul din fondatorii Microsoft Corporation, își surprinde mereu fanii cu declarații ieșite din comun sau imagini de arhivă. Totuși, la împlinirea celor 47 de ani de la fondarea celebrei companii, Gates a decis să publice un filmuleț de colecție, cu unul dintre cele mai ”ciudate” momente din viața sa.

Imaginile făcute publice au fost filmate cu mult timp în urmă, chiar în biroul de la Microsoft. Bill Gates este surprins în momentul în care sare peste un scaun, în timp ce este admirat și aplaudat pentru reușita sa.

”A fost nevoie de pași mari pentru a realiza viziunea Microsoft despre un computer pe fiecare birou și în fiecare casă. Sunt mândru că această companie lucrează pentru a da putere fiecărei persoane și organizații de pe planetă să realizeze mai mult”, a scris Bill Gates la postarea sa de pe Instagram.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Bill Gates (@thisisbillgates)

Cine este Bill Gates?

S-a născut la Seattle, Washington, pe 28 octombrie 1955, într-o familie înstărită. Mama sa era profesor și om de afaceri, iar tatăl său avocat. A început studiile la Lakeside School, una dintre cele mai cunoscute școli din Seattle, apoi pașii l-au condus spre Harvard. În anul III de facultate a decis să renunțe la studii împreună cu Paul Allen, prietenul său din copilărie. Cei doi au pornit propria lor afacere, compania Microsoft.

Bill Gates a decis în anul 2000 să renunțe la funcția de CEO al companiei. Acesta și-a explicat decizia, susținând că dorește să se concentreze mai mult pe lucrările filantropice ale Fundației Bill și Melinda Gates.

Ulterior a decis să demisioneze și din funcția pe care o deținea cu normă întreagă, iar în 2020 a renunțat și locul în consiliu Microsoft. Această decizie a fost luată după ce au fost lansate asupra sa acuzații cu privire la o relație amoroasă cu una dintre angajate. Evenimentul reclamat în urmă cu doi ani s-ar fi petrecut cu aproximativ 20 de ani în urmă.

Devenit celebru ca unul dintre fondatorii companiei Microsoft, Bill Gates a ajuns în 2017 să ocupe locul 1 în topul celor mai bogați oameni din lume. Ulterior a mai scăzut puțin, în 2021 ocupând locul 4.