Cum a demontat un ofițer de Securitate paranoia „sabotajelor” lui Ceaușescu. Cazul Cernavodă

Cum a demontat un ofițer de Securitate paranoia „sabotajelor” lui Ceaușescu. Cazul Cernavodă

Fostul colonel de Securitate și SRI, Gheorghe Paraschiv, a dezvăluit culisele neștiute din spatele marilor proiecte de infrastructură ale regimului comunist, de la Constanța, la Cernavodă.

Invitat în podcastul „Contrapunct”, realizat de jurnalistul Dan Andronic cu ocazia lansării volumului memorialistic „Galeria figurilor de piatră”, Paraschiv a explicat cum incompetența tehnică a liderilor comuniști era mascată sub eticheta de „sabotaj”, transferând presiunea pe umerii Securității.

În anii 1970–1980, șantiere precum modernizarea Aeroportului Otopeni, Podul Giurgeni-Vadu Oii, Portul Constanța și Centrala Nuclearo-Electrică (CNE) Cernavodă reprezentau perlele coroanei economice a lui Nicolae Ceaușescu.

Însă, sub poleiala propagandei, aceste megastructuri sufereau din cauza unor erori umane grave, a furturilor și a unei crase lipse de disciplină.

Centrala Nucleară Cernavodă și criza conductelor înfundate cu ciment

Cel mai dramatic incident descris de Gheorghe Paraschiv, fost șef al Securității Cernavodă începând cu anul 1980, s-a petrecut la uriașa stație de pompare a apei de răcire pentru reactoarele nucleare.

În timpul lucrărilor, din cauza execuției superficiale a unor cofraje din lemn, laptele de ciment s-a scurs masiv în interiorul unor tronsoane de conducte cu diametru uriaș, care urmau să fie sudate în continuare. Cimentul s-a pietrificat în timp, blocând conductele pe jumătate.

Cum a intervenit Ion Dincă „Te-le-agă”

Descoperirea avariei de către temutul demnitar comunist Ion Dincă a declanșat o criză majoră. Speriați de consecințe și de spectrul pușcăriei, directorii consorțiului de construcții au aplicat o strategie clasică a epocii: au aruncat responsabilitatea în curtea organelor de Securitte, pretinzând că este vorba despre o acțiune de sabotaj.

Ion Dincă în 1989

Ion Dincă în 1989. sursa: Agerpres

„Directorii, ca să arunce pisica în curtea Securității, au spus: 'Ăsta e sabotaj, tovarășu'!' Când a auzit, Dincă a luat foc. A dat imediat sarcină primului-secretar de partid Mihai Marina să facă anchetă și să găsească vinovații de sabotaj”, a relatat Gheorghe Paraschiv.

Spre deosebire de linia dură a Securității județene, care intrase în panică și cerea arestări pe repede-înainte, maiorul Paraschiv a refuzat să valideze scenariul fantezist al unui complot antistatal. Acesta a explicat că succesul muncii sale s-a bazat întotdeauna pe refuzul de a fabrica „dușmani” și pe colaborarea strânsă cu inginerii de pe șantier.

„În toată munca mea m-am bazat pe specialiști. Ei au fost ochii noștri. Noi nu eram de specialitate, ei erau. Cu ei trebuia să stăm de vorbă, nu pe zvonuri sau prostii. Ei mi-au confirmat exact procesul tehnic prin care s-au obturat conductele”, a subliniat fostul ofițer.

Gheorghe Paraschiv, intervievat de Dan Andronic

Gheorghe Paraschiv, intervievat de Dan Andronic. sursa: EVZ

Confruntarea directă cu Primul-Secretar pe tema Cernavodă

Procedura neobișnuită a vremii a făcut ca Primul Secretar al Comitetului de Partid, Mihai Marina, să solicite o întâlnire directă cu șeful Securității de obiectiv, ocolind conducerea de la Constanța, care îi făcuse anterior lui Paraschiv un instructaj la virgulă despre cum „să nu-l supere pe Măria Sa”.

Raportul tehnic prezentat de maiorul Paraschiv a fost însă tranșant și a demontat definitiv paranoia politică: „I-am detaliat perfect tot ce s-a întâmplat. I-am raportat: 'Nu avem niciun fel de informații că ar fi act de sabotaj. Cine a făcut această afirmație nu are niciun fel de susținere.' Primul secretar a înțeles, a dat mâna cu mine și a plecat. Așa s-a încheiat problema”, a explicat Paraschiv, arătând că incompetența și neglijența la locul de muncă erau adevărații inamici ai economiei.

Simbolismul cărții „Galeria figurilor de piatră”

Întrebat în podcast de Dan Andronic despre semnificația din spatele titlului volumului de memorii, Gheorghe Paraschiv a oferit o dublă explicație, legată de statuile misterioase Moai din Insula Paștelui.

Statuile din piatră sunt așezate de jur-împrejurul insulei, privind spre larg pentru a proteja comunitatea. „Am făcut legătura cu faptul că mulți dintre noi am fost puși acolo să protejăm societatea și valorile economice ale țării”, a explicat Paraschiv.

Titlul face referire și la „figurile de piatră” întâlnite în carieră: lideri rigizi, împietriți în dogme sau caracterizări staliniste, care i-au influențat sau i-au afectat parcursul profesional.

Gheorghe Paraschiv, care a pus întotdeauna normalitatea vieții și familia înaintea directivelor oarbe ale aparatului de Securitate sau politic, a fost trecut în rezervă în 1988 din cauza refuzului de a se supune normelor ipocrite ale „moralei socialiste” în viața sa privată, lăsând în urmă o carieră curată, apreciată chiar și de subordonați și de partenerii de dialog.

Lucrarea sa poate fi achiziționată de pe platforma editoriadecarte.ro.

Galeria Figurilor de Piatră, cartea de memorii a col.(r.) Gheorghe Paraschiv

Galeria Figurilor de Piatră, cartea de memorii a col.(r.) Gheorghe Paraschiv. sursa: edituradecarte.ro

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]