Sursa foto: facebook
Din cuprinsul articolului
Înainte de a lucra cu Phoenix, Șerban Foarță se considera un timișorean prin opțiune, dar nu și un fan al trupei: „Nu eram, însă, un fan Phoenix ceea ce nu sunt nici azi, orice fanism fiindu-mi străin dintotdeauna.”
Primul vers pentru Phoenix
Întâlnirea sa cu formația s-a produs indirect, prin Andrei Ujică, un tânăr prieten care a venit într-o zi la el cu o rugăminte: să scrie versuri pentru o piesă Phoenix care avea deja linia melodică, dar nu și cuvintele. Ujică i-a adus un petic de hârtie cu o schemă metrică detaliată: „Trei rânduri a câte cinci liniuțe fiecare (...) plus un al patrulea cu, numai, trei.”
Această structură i-a oferit lui Foarță cadrul în care a turnat primele versuri: „Trec țigani pe drum / Drumu-i plin de fum / Fumu-i plin de scrum: / Focardea...”. Pentru strofele finale, în stil pseudo-romani, a apelat la mama sa, care își amintea formulele copilăriei.
Întâlniri rare, colaborare strânsă
După acest prim text, au urmat alte colaborări, inclusiv pentru albumul Mugur de fluier, unde a scris versuri pentru piese precum Anule, hanule sau Muzica și muzichia. Deși relația cu membrii Phoenix a fost una bună, nu a fost apropiată: „Modul meu de viață nu era unul de echipă: scrisul presupune, din păcate, solitudine, ba chiar însingurare.”
Totuși, relația cu Nicu Covaci a fost una specială. Foarță îl considera un lider autentic: „Avea bossă de boss!” Covaci era deschis la experimente, inclusiv la ideea de a cânta în franceză medievală: „Monoceros est une beste…”, un proiect muzical dus mai departe de Josef Kappl. În acea perioadă, Șerban Foarță, împreună cu Ujică și părintele M. Avramescu (alias Ionathan X Uranus), explora simboluri și bestiare, într-un spirit avangardist și cu riscul de a fi suspectați de „frontierism”.
De la Phoenix la Cantafabule
Pornind de la ideea că numele trupei Phoenix nu poate rămâne doar o etichetă, Foarță a propus extinderea universului simbolic, prin mituri și creaturi fabuloase. Așa a luat naștere conceptul Cantafabule, cu personaje ca Inorogul, Aspida, Vasiliscul sau Sirena. „Phoenixul (pasărea și grupul) i-a chemat pe ceilalți”, spune scriitorul, sugerând că fiecare piesă avea un fundament mitologic.
Deși nu erau „eroi ai muncii socialiste”, creaturile din Cantafabule au ajuns cunoscute și pe stadioane, până când „au amuțit” în jurul anului 1976. Șerban Foarță încheie cu o reflecție poetică și melancolică: „Ca să devină resurecțională, cenușa are, cred, nevoie de o masă critică anume. Care (mai) e aceasta?”
