Culoarea surprinzătoare care domină în Cosmos. Verdele are o însemnătate doar pe Pământ

Culoarea surprinzătoare care domină în Cosmos. Verdele are o însemnătate doar pe Pământ Sursa foto: Zenobillis | Dreamstime.com

În mod tradițional, culoarea vieții este percepută ca fiind verdele, ce este considerat simbolul vieții pentru noi. Această percepție a fost influențată de mediul nostru terestru și de adaptările organismelor la condițiile de pe Pământ.

Cu toate acestea, o nouă perspectivă își face loc în discuțiile despre posibila existență a vieții pe alte planete. Deși verdele domină pe Terra, alți factori ar putea să conducă la culori și peisaje surprinzătoare în cosmos.

Culoarea vieții în Univers este violetul, nu verdele

O planetă asemănătoare Pământului, orbitând în jurul unei alte stele, ar putea prezenta un peisaj cu totul diferit. Înainte de apariția plantelor și a altor organisme fotosintetice, viața pe Terra era dominată de bacteriile violet și bacteriile Gram-pozitive.

Aceste organisme primitive supraviețuiau în medii cu lumină roșie sau infraroșie cu energie scăzută, folosind un sistem simplu de fotosinteză care nu produce oxigen și care se baza pe lumina infraroșie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, posibilitățile de viață pe alte planete ar putea să nu fie limitate la paradigma fotosintezei bazate pe clorofilă și la culoarea verde a peisajului.

Conform unui raport publicat în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, se sugerează că astfel de forme de viață ar putea fi predominante pe planetele ce orbitează în jurul piticelor roșii, care sunt cele mai răspândite stele din Calea Lactee, iar astfel culoarea vieții ar fi cu totul alta.

Calea Lactee, culoarea vieții

Sursa foto: Pixabay

O stea roșie ar fi suficientă pentru ca organismele să prospere

Cercetătorii din Statele Unite au prelevat mostre și au analizat peste 20 de tipuri de bacterii violet din diverse medii. Inclusiv mlaștini și izvoare sulfuroase submarine.

Concluzia lor este că aceste organisme primitive pot supraviețui într-o varietate vastă de medii. Se pare că prezența unei stele roșii ar fi suficientă pentru ca ele să prospere.

Potrivit simulărilor computerizate efectuate în diverse medii extraterestre, s-a constatat că aceste bacterii ar putea avea cele mai mari șanse de supraviețuire.

galaxie, James Webb

Sursa Foto: Twitter/ X

Concluziile sugerează că aceste organisme ar putea defini aspectul lumii în care ar exista, oferindu-i o nuanță distinctă de, culoarea violet.

Această perspectivă este susținută de cercetătorii de la universitățile din New York și Minnesota.