Concret, luni seară, liderul PNL, Teodor Atanasiu, le-a explicat membrilor că partidul a decis să nu susțină niciun edil-șef interimar liberal și că toți aleșii generali vor trebui să îl susțină pe Ștefănel Marin. Potrivit surselor noastre, o parte dintre liberali s-a opus, însă ar fi fost amenințați că vor fi excluși dacă nu vor vota pentru acesta. Ștefănel Marin este ales general PP-DD, analist politic – de meserie, iar acum este apropiat și de UNPR, partid condus de Gabriel Oprea.

Strategia PNL și a UNPR

Potrivit surselor din cadrul Consiliului General, liberalii au apelat la un artificiu pentru a păstra și controlul la Capitală, fără să își asume guvernarea proastă a Capitalei, având în vedere că unul dintre viceprimari era liberal, iar majoritatea în CGMB era tot a PNL-ului: o demisie și un program de investiții care trebuia demarat și susținut încă de acum trei ani.

Nici PSD n-a fost ferm

Astfel, în timp ce viceprimarul Cornel Pieptea și-a anunțat demisia, invocând motive personale, alesul general PP-DD, Richard Vicențiu, a anunțat, în cadrul ședinței Consiliului, un program pe termen scurt pentru Capitală. Culmea, în același timp, pe pagina de Facebook a viceprimarului Cornel Pieptea a fost postat un anunț referitor la același program care a fost asumat de PNL. „S-a negociat această demisie, iar după ce va fi numit edil-șef interimar, se va discuta numirea unui viceprimar tot liberal”, au explicat, pentru EVZ, surse liberale.

„În contextul în care nici PSD nu și-a manifestat intenția fermă de a prelua mandatul de primar interimar și pentru a evita blocarea totală a Primăriei Capitalei pe o perioadă nedeterminată, semnatarii Acordului pentru bucureșteni au agreat candidatura domnului Marin Dan Ștefănel pentru funcția de primar interimar. În aceste condiții am decis să îmi depun demisia din funcția de viceprimar, urmând să sprijin prin experiența mea profesională noua echipă de conducere”, a anunțat ieri Pieptea pe pagina de Facebook, chiar înainte de începerea ședinței.

PMP s-a opus

Singurii care au refuzat să voteze numirea lui Ștefănel au fost aleșii PMP. Consilierul general, Lucian Iliescu a explicat că normal ar fi ca PNL să își asume conducerea Capitalei, pentru că ar avea majoritatea în CGMB. „Să se vină cu un asemenea program de gestionare a Capitalei, după trei ani de mandate, nu este în regulă. PNL ar trebui să își asume conducerea interimară a Capitalei. Grupul PMP nu va participa la vot astăzi”, a explicat Iliescu.

Mașinațiune PNL

„Mă așteptam ca PNL să își asume responsabilitatea unui mandat și să își numească un ales general PNL. Rămâne un gust amar și sper ca această alambicată mașinațiune ce s-a petrecut în această ședință să nu fie în detrimentul bucureștenilor”, a declarat și viceprimarul pesedist al Capitalei, Daniel Darabond.

Proaspăt primar interimar, ales cu 39 de voturi ale consilierilor, Marin Ștefănel a declarat: „Apreciez că în jurul UNPR am reușit să adunăm voturile PSD-ului și a PNLului. Majoritatea din CGMB este formată din mai multe partide”.