Cuba a bifat, ieri, un nou punct din seria ridicării restricţiilor impuse cetăţenilor săi de fostul lider al ţării, Fidel Castro.
Noul preşedinte, Raul Castro, a decis ridicarea restricţiilor care prevedeau că în hotelurile rezervate turiştilor străini nu pot fi cazaţi cetăţeni cubanezi, relevă Reuters. De asemenea, cubanezii pot închiria maşini şi pot beneficia de alte facilităţi care până acum erau rezervate străinilor. „Oricine poate sta la un hotel atât timp cât are bani pentru cameră şi un act de identitate“, a spus un reprezentant al Hotelului Chateau Miramar, din vestul Havanei. Măsura vine după ce, vineri, guvernul a anunţat că de acum înainte cubanezii pot cumpăra şi folosi telefoane mobile. Totodată, începând de astăzi, magazinele din Cuba vor putea comercializa diverse articole electronice, printre care computere şi DVD-playere. Aceste ridicări de restricţii se înscriu în seria de măsuri menite să îmbună tăţească standardul de viaţă al cubanezilor. Preţuri prohibitive Preşedintele Raul Castro promisese în discursul său de pe 24 februarie, susţinut la preluarea puterii de la fratele său Fidel, care a condus ţara timp de aproape 50 de ani, că în câteva săptă- mâni va lua măsuri pentru a face mai uşoară viaţa cetăţenilor. Totuşi, este puţin probabil ca aceste iniţiative să aibă un impact imediat asupra cubanezilor. De pildă, pentru achitarea unei note de plată la hotelurile rezervate până acum numai străinilor, cubanezii ar trebui să aibă acces la pesos convertibili. Cei mai mulţi sunt plătiţi însă în pesos obişnuiţi, iar un pesos obişnuit are o valoare de 24 de ori mai mică decât unul convertibil. Apoi, o cameră costă, de obicei, circa 50 de pesos convertibili, adică 54 de dolari americani, iar salariul mediu lunar în Cuba este echivalentul a 17 dolari americani.