Cseke Attila: „Avem prea mulți medici de familie”

Cseke Attila: „Avem prea mulți medici de familie”

Criza financiară se resimte și în medicina de familie, a declarat vineri ministrul Sănătății, Cseke Attila, în cadrul unei întâlniri cu dr.Tony Mathie, președintele Organizației profesionale mondiale a medicinei de familie, Wonca Europe. La dezbatere au mai participat dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societății Naţionale de Medicină de Familie şi dr. Doina Mihăilă, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Ministrul consideră că diferențele de opinii dintre reprezentanții medicilor de familie și minister sunt constructive. „Trebuie să concepem un plan foarte bine pus la punct pentru funcţionarea optimă a cabinetelor de medicină de familie, un plan bazat pe resursele umane prezente în această categorie“, a spus ministrul Sănătăţii, Cseke Attila în timpul întâlnirii. În România, există aproximativ 12.000 de medici de familie, un număr destul de mare, remarca ministrul. „Eu cred că, în condiţiile actuale, aceste cifre sunt prea ridicate şi practic creştem pentru viitor medici de familie şomeri”, a explicat Cseke Attila. În Marea Britanie există surplus de medici de familie Pe de altă parte, preşedintele WONCA Europe, dr. Tony Mathie a precizat că problemele cu care se confruntă România pe acest plan sunt similare cu cele din alte ţări europene, însă fiecare ministru al Sănătăţii trebuie să găsească modalităţi de optimizare a activităţii medicilor de familie, prin care să economisească bani la bugetul de stat. Acesta a invocat chiar exemplul Marii Britanii, unde, ca şi în cazul României, există prea mulţi medici de familie în comparaţie cu nevoile reale ale populaţiei. „În ultima perioadă în Anglia sunt respinşi circa 20% din rezidenţii care optează pentru medicina de familie, fiindcă oricum sunt deja prea mulţi medici cu această specializare”, a explicat Dr. Tony Mathie. La întâlnire s-au mai discutat unele modalităţi de sprijin pentru medicii de familie mai puţin costisitoare. În unele ţări, de exemplu, este o practică mai veche acordarea o dată pe an a unor sume mai mari de la buget pentru achiziţionarea de aparatură medicală.

Ne puteți urmări și pe Google News