Nici măcar nu a depus un prea mare efort ca să îi iasă. I s-a întîmplat. Aşa, deodată. L-a luat pe nepregătite ca o deflorare, deoarece a făcut ceva care pare simplu, dar de fapt este foarte greu: a deschis gura!

Şi nu a deschis-o oricum, la o şuetă, la o cafea pe canapea, ci la o emisiune televizată, unde a vorbit, lejer, despre implicarea armatei române în Pogromul de la Iaşi. Iată-l pe Dan Şova, acum deja fost purtător de cuvânt, ferm, ca o coafură nerezistentă: "Nu s-a petrecut niciodată în România ce se spunea că s-ar fi petrecut. Nu au fost ucişi evreii. Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască, de soldaţii din armata germană"… Pe Caţavencu-politicianul demagog, oportunist şi semidoct, pe Pristanda- poliţaiul servil şi abuziv, pe Agamemnon Dandanache, Agamiţă-personajul care sugerează prin asociaţiile numelui – Agamemnon (cuceritorul Troiei) şi Dandanache – o “dandana", pe Conu Leonida- birocratul pensionar, pe Coriolan Drăgănescu-studentul orator incoerent ideologic îi ştim cu toţii, a avut grijă Caragiale să ni-i împlânte adânc şi irevocabil în minte. Dar nu credeam să dea năvală toţi peste noi, întrupaţi brusc într-o singură persoană. Şi, cine şi-ar fi închipuit că o să fie comentat şi la piaţă? Este adevărat, într-un mod "ciudat", cam pe măsura lui, ceva de genul "Ce-o fi vrut să spună, maică? Naiba ştie!". Semidoctul a făcut să roşească celebra frază a lui Toma Caragiu "îmi permiteţi, eu sunt un pic semidoctor...", a produs stupoare pe plan internaţional şi a pus conducerea PSD într-o situaţie delicată. Îi mai lipsea un număr de dans în pielea goală, singurele accesorii pentru a-şi acoperi goliciunea fiind nişte cartoane pe care să scrie mare, ca în desenele animate, "Sucker". A fost anunţat că nu mai activează ca purtător de cuvânt al partidului până când nu pleacă la Washington, la Muzeul Holocaustului, "să vadă cu ochii lui". Cine are curiozitatea să se uite pe CV-ul domnului Şova, afişat chiar pe blogul domniei sale, va vedea că a urmat cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti. În acest caz, chiar mai este nevoie să facă "vizite de lucru" la Washington? Mai bine stă ca un lup tânăr pe banca de rezerve, întrebându-se, holocaustic, "Ce caut eu în viaţa mea?"...