Criza forței de muncă lovește restaurantele de top. Salariile de peste 2.000 de euro nu mai atrag angajați
- Bianca Ion
- 22 ianuarie 2026, 18:12
Bucătari. Sursa foto: PixabayIndustria ospitalității de top din Italia se confruntă cu o problemă care nu mai ține de bani, ci de disponibilitatea oamenilor de a accepta un ritm de muncă intens. Un bucătar-șef dintr-un hotel de lux atrage atenția că, în ciuda salariilor peste medie și a beneficiilor incluse, găsirea personalului calificat a devenit tot mai dificilă, informează Corriere della Sera.
Munca în bucătărie, tot mai puțin atractivă pentru noile generații
Andrea Alfieri, coordonatorul bucătăriei de la Hotel Majestic, spune că încercările recente de recrutare au arătat o schimbare clară de mentalitate în rândul tinerilor. Deși pozițiile disponibile presupun condiții stabile și venituri competitive, interesul candidaților rămâne scăzut.
Bucătarul afirmă că situația nu este una punctuală și că a întâlnit aceleași dificultăți și în alte orașe mari din Italia, inclusiv în Milano.
„Vreau să subliniez că acesta nu este primul an în care am această problemă. Chiar și când am lucrat la Milano, m-am chinuit să găsesc angajați și, în fiecare an, situația se înrăutățește. Nu sunt locuri de muncă ușoare, pentru că necesită angajament, chiar și în zilele de sărbătoare și în timpul celor mai importante sărbători din calendar. Și băieții, spre deosebire de perioada când am fost eu acolo, nu mai vor să facă sacrificii. De fapt, se așteaptă să facă, nu aș spune minimul necesar, dar aproape.”, a declarat el pentru sursa citată.

Andrea Alfieri. Sursă foto: Captură video
Salariile de peste 2.000 de euro nu mai atrag angajați
Potrivit bucătarului-șef, grila salarială pornește de la aproximativ 1.600 de euro și poate ajunge la 2.200 de euro, în funcție de poziția ocupată în echipă. Programul este de opt ore pe zi, iar angajații beneficiază de o zi liberă pe săptămână.
„Cel mai tânăr om din echipă câștigă în jur de 1.600-1.700 de euro, în timp ce un șef de echipă câștigă între 1.900 și 2.200 de euro”, a explicat Alfieri.
Pe lângă salariu, personalului i se asigură cazare în apropierea hotelului, în camere duble situate în clădiri moderne, precum și masa pe durata contractului.
„Desigur, nu sunt apartamente, dar sunt situate în condominii frumoase, pentru că încercăm să oferim personalului cele mai bune condiții posibile”, a adăugat el.
O criză care riscă să afecteze standardele din HoReCa
Andrea Alfieri consideră că dificultatea de a atrage angajați nu mai poate fi rezolvată doar prin creșteri salariale sau prin reputația profesională a restaurantelor. În opinia sa, industria se confruntă cu o lipsă structurală de personal dispus să accepte munca în weekenduri, sărbători sau în perioadele de vârf turistic.
„Chiar și în trecut, situația era dificilă, dar acum e și mai rău”, a concluzionat bucătarul, avertizând că această tendință ar putea avea efecte directe asupra funcționării restaurantelor de top.