„Tudorel Toader arată și în aceste momente că e un bun om politic. Pentru că dacă era doar un bun profesionist în domeniu, demisiona înainte de hotărârea sprijinului politic. 
Cred că s-a supărat că eu am tot repetat.. mă rog, eu am încercat doar să-l interpretez, să spun cum aș face eu.. ești o somitate în domeniul ăsta, când ești încă rector, spui nu vă convine, am plecat.. Dacă ar fi făcut asta ar fi arătat că nu e om politic, adică că e un om care s-a nimerit și el acolo în ciorba asta politică, și-a dat seama că nu e bună și  a ieșit.

Faptul că nu a demisionat înainte de a i se retrage sprijinul politic, în condițiile în care liderii PSD îl atacau, arată că urmărește un țel politic și, după părerea mea, el vizează tot rămânerea în rezerva de cadre a PSD. Pentru că altfel ar trece la atac și ar face pagube PSD-ului”, a declarat jurnalistul Ion Cristoiu.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat joi că demisionează din funcție, după ce CEx al PSD a decis, miercuri, să îi retragă sprijinul politic.

„Voi merge la Guvern şi am o altă întrevedere cu doamna prim-ministru. Voi dezvolta ceea ce v-am spus dimineaţă. Voi porni în scrisoare pe care am redactat-o de la voinţa politică exprimată în cadrul CEx-ului. Voi porni de la voinţa exprimată oarecum în cele două întrevederi cu doamna prim-ministru, de la faptul că doamna prim-ministru are rolul decisiv atât în formarea guvernului, cât şi în revocarea unor membri. Luând act de aceste împrejurări, iau în considerare şi faptul că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea, voi rămâne la minister până la momentul în care numele noului ministru va apărea în Monitorul Oficial, pe care îl voi aştepta la minister. Prin urmare, merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia. Domnia sa va decide ce face cu acestă demisie”, a declarat Toader.

 

Te-ar putea interesa și: