Nu există sărbătoare, fie religioasă, fie civilă, fără ca niște proști să nu se dea de ceasul morții, să strice bucuria și tihna oamenilor. Până acum credeam că doar veganele se activează de Sărbătoarea Învierii Domnului pe tema mieilor. În rândul lor, în acest an, pesemne din pricina inevitabilei andropauze, însoțite de scăderea testosteronului, a intrat și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Cunoscutul gazetar s-a activat public, precum o veritabilă tefelistă ridicată împotriva a tot ceea ce este bucurie cu iz de credință și tradiție, împotriva a tot ceea pun oamenii pe masă de Paște. Asta, în loc să consume ceea ce crede Popescu că obișnuia Mântuitorul să mănânce: lăcuste, miere și semințe. Dar să-i dăm cuvântul:
Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.
Masa încărcată de Paști mai simbolizează ceva. Nu sacrificiul lui Iisus, căci El, ca și Ioan Botezătorul, nu punea în gură carne și n-a vorbit nicăieri despre omorârea mieilor de Pesahul morții Lui. E o celebrare a lui Irod „mare-mpărat, auzind s-a tulburat”. Căci el a poruncit să fie uciși toți pruncii mai tineri de 2 ani din cuprinsul stăpânirii sale. Irod a măcelărit puii oamenilor fiindcă se temea că își va pierde tronul, creștinii (ca, de altfel, și musulmanii!) ucid și devorează puii oilor, ca să nu fie dați jos din om.
De Paști, credincioșii ar trebui să mănânce doar lăcuste, miere și semințe. Dar ei se mulțumesc să-L preamărească pe Mântuitor, nu încearcă să trăiască asemenea lui.
Lăsăm la o parte dialogul dintre cele două despre o a treia, pentru că nu știu unde l-o fi auzit Popescu. Dar și dacă l-ar fi auzit, ceea ce nu cred, de unde i-o fi scos valența generalizatoare? O lăsăm și pe aia cu decăzutul celui sărac din condiția umană, în ochii celui avut. Care avut s-ar îndopa până la macerarea colecistului, doar ca să arate că are și că poate. În trimiterea la Irod nici măcar nu intru, acolo este o varză fără legătură cu subiectul ales, cât de calp ar fi el.
Ajungem la meniul Cinei Cea de Taină. A fost el alcătuit în gama „lăcuste, miere și semințe”? Referințele sunt puține, doar de una ne putem lega ferm, chiar dacă nu este consemnată într-un proces-verbal de ridicare a alimentelor de la magazia Grădinii Ghetsimani.
Dacă Popescu ar fi consultat Evangheliile, ar fi putut nota că apostolii L-au întrebat pe Iisus: „Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?”
Matei 26:17-20
În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Iisus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?”
El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: „Învăţătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»”
Ucenicii au făcut cum le poruncise Iisus și au pregătit Paştele.
Seara, Iisus a șezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
Deci, L-au întrebat „Unde?”, nu „Ce”? Pentru că „Ce?” ar fi fost inutil. De Pesach(Paști) meniul era unul fix, ritualic, încărcat de semnificații, iar el nu conținea cu siguranță lăcuste.
De la istorici și nu numai, aflăm exact „Ce?” Pe masa de Pesach stătea pâinea nedospită(azima), vinul, mielul fript, diferite sosuri în care se înmuia azima, și ierburile amare, care aminteau de suferința din robia egipteană. Nu insist în privința semnificației fiecărui aliment în parte, cine este curios poate afla într-o clipă.
După cum se știe, obiceiurile și tradițiile religioase sunt strict legate de realități obiective, nu țin deloc de întâmplare, au rost și rațiune. Să vedem cum este cu mieii, de ce se sacrifică, iar asta nu doar în creștinism. Începem cu precizarea că se sacrifică doar parte bărbătească. Cine nu înțelege de ce și cât de necesar este acest lucru, să facă un exercițiu de imaginație.
În România, există permanent în jur 7-8 milioane de oi. În lume sunt peste un miliard. Iar oile astea au obiceiul să fete primăvara. Nu toate, dar marea majoritate. Cum jumătate din mieii fătați sunt parte bărbătească, înseamnă că doar la noi se numără anual peste trei milioane de viitori berbeci, iar în lume, socotiți singuri. Ei bine, după ce se păstrează câteva zeci de mii de berbecuți, pentru prăsila, restul de 3 milioane se sacrifică, mare parte de Pasti, restul mai încolo.
Altfel, ar fi dezastru, ar pustii pășunile, ar mânca și băncile de lemn din parcuri, nu ar mai avea oile alea de ne dau lapte, brânză, lână, cum sa mai supraviețuiască și nu ar mai avea cum să supraviețuiască nici vreun alt ierbivor. În câțiva ani, populația de berbeci ar depăși populația de lăcuste, alea de le recomandă Popescu, și de furnici la un loc, am avea zeci de milioane de berbeci maidanezi.
Deci, Popescule, ia luați voi de pe piață mieii ăștia simpatici, tu și cu tefelistele alea miloase, duceți-i acasă la voi, spre creștere și educare, pentru că ciobanii nu au ce să facă cu ei. Și nici planeta. Poate înțelegeți astfel ceva, că dacă s-ar lua lumea după voi, adică după niște proști fără minte și cuviință, s-ar produce niște catastrofe ecologice și alimentare de toată groaza.
Lăsați lumea sănătoasă la cap și la digestie să cumpere miei de la ciobanii noștri, să știe și ei, amărâții, de ce muncesc pe rupte, muncă grea, sub cerul liber, că suntem neam de ciobani, nu de bătrâni acriți și de hipsterițe cu creiere de găină! Sau de lăcuste.
