Potrivit anchetatorilor, criminalul era Laurenţiu Cosmin Dulea, de 33 de ani, recidivist, cu o pedeapsă cu închisoarea executată la activ.
Noaptea trecută, în jurul orei 2.00, Dulea a ajuns la Timişoara, extrădat din Italia şi trimis acasă de Interpol. De pe aeroport a fost preluat de o echipă a Serviciului Urmăriri din cadrul IPJ Timiş şi a refuzat să facă orice declaraţie de presă. Bărbatul a fost transferat azi la penitenciar, în grija colegilor victimei sale.
Crimă cu sânge rece
În august 2007, un gardian de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Timişoara, Gheorghe Negrea, în vârstă de 43 de ani, tatăl a doi copii şi un om extrem de liniştit, după cum declarau, la momentul respectiv, superiorii săi,  a fost găsit mort în faţa localului “Trafic” de pe Calea Lugojului, cu răni la cap şi mai multe vânătăi. Cadavrul zăcea prăbuşit într-un şanţ din apropierea localului situate la ieşirea din oraş.
Ancheta a stabilit că subofiţerul angajat de nouă ani la Penitenciar ajunsese acolo împreună cu mai mulţi colegi şi apropiaţi, pentru a-şi sărbători ziua de naştere. Acolo l-a întâlnit pe fostul deţinut, care lucra ca bodyguard, recunoscându-se reciproc, într-un moment în care în timpul petrecerii, sărbătoritul a spart câteva pahare. 
Ca să “calmeze spiritele”  fostul puşcăriaş, devenit paznic de local,  l-a scos pe guardian afară şi l-a bătut până ce l-a lăsat căzut în şanţ, fără suflare. Ulterior, medicii legişti au stabilit că barbatul a decedat în urma loviturilor primite.
Pentru fapta sa, Laurenţiu Cosmin Dulea a fost condamnat în lipsă la opt ani de detenţie  pentru lovituri cauzatoare de moarte.