Aproximativ 3,5 milioane de persoane îşi vor pierde anul acesta locul de muncă, iar rata şomajului va atinge 10% în anul 2010, arată estimările Comisiei Europene.
În acest context, premierii Cehiei, Suediei şi Spaniei se vor întâlni joi, la Praga, cu preşedintele Barroso pentru a dezbate pe marginea consecinţelor crizei economice asupra ocupării forţei de muncă, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.
Participanţii vor încerca să identifice soluţii practice pentru ca lucrătorii să nu-şi piardă locurile de muncă, precum şi pentru reîncadrarea cât mai rapidă a celor care au devenit şomeri.
Sincronizarea măsurilor Va fi discutată şi modalitatea prin care acţiunile coordonate la nivelul Uniunii Europene pot completa măsurile adoptate la nivel naţional, precum şi utilizarea cât mai eficientă a instrumentelor şi resurselor disponibile la nivel european, inclusiv a Fondului Social European şi Fondului European pentru Globalizare.
Reuniunea are loc în contextul actualei crize economice, după mai mulţi ani de creştere economică relativ puternică şi creare de locuri de muncă, repercusiunile crizei financiare globale se răsfrâng asupra economiei reale şi a pieţei muncii, afectând într-o măsură din ce în ce mai mare perspectivele de viitor şi veniturile cetăţenilor europeni.
În perioada 2006 – 2008, au fost create aproximativ 8 milioane de noi locuri de muncă.