Mi-a fost adusă la consultaţie o fetiţă. A venit însoţită de bunici.Părinţii erau plecaţi la muncă pe afară, încercând să facă nişte bani pentru a supravieţui. În ţara asta, ştiţi foarte bine ce greu este să te descurci.
Copilul ăsta nu mai mergea la şcoală, citea cu dificultate, dar avea unghiile făcute, o urmă de machiaj pe faţă şi un ruj roşu aprins pe buze. Mă uit la ea şi o întreb: - Câţi ani ai copilaş? - Nu sunt copilaş, sunt domnişoară. Am cincisprezece ani. - Am înţeles, spun eu sobru. Ce te supără? - S-a îngrăşat foarte tare, domnu doctor - îmi spuse bunicul ei. O întind pe pat, o palpez, o ascult, măsor tensiunea arterială. O rog să stea liniştită şi dau drumul la ecograf. În burtă, surpriză, evolua frumos o sarcină. Vârsta fătului era cam patru luni, cu marja de eroare inerentă, dată de aparatul meu. - Când ai avut ultimul ciclu? - Luna trecută. - Copilaş, dacă mai continui să mă minţi, stricăm prietenia. Eşti însărcinată în patru luni, aşa că, te rog, scuteşte-mă de fandoseli, că nu le suport. Începe să plângă. Bunica ei se aşează pe pat, bunicul îşi stăpânea cu greu lacrimile. Cum dracu să rămâi însărcinată la cinsprezece ani şi să renunţi la tot? Să nu mai faci şcoală, să te complaci într-o viaţă la coada vacii, să nu vrei să trăieşti decent? Cum să te descurci în lumea asta, copil cu copil? Și mai ales, cine e boul care te-a lăsat gravidă? Ăştia ar trebui castraţi. Pe cuvânt. Eu cred că ăsta este riscul copiilor care cresc fără supravegherea părinţilor, care sunt vulnerabili şi care nu cer ajutor pentru că au impresia că nimănui nu-i pasă.
Recomandările noastre
