Un copil de 11 ani din satul Ţelea, județul Arad, a ajuns la spital azi noapte după ce-a fost bătut cu pumnii de propriul tată.
”Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în stare de ebrietate fiind, tatăl minorului, U. Marcel, de 38 de ani şi-a bătut propriul copil, astfel încât, în urma loviturilor primite, copilul a fost internat la Spitalul Judeţean Arad. Diagnosticul stabilit de medici este de traumatism abdominal, băiatul rămânând în spital sub supraveghere medicală“, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.
Încadrarea juridică a faptei va fi stabilită în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie copilul. În paralel, Direcția pentru Protecţia Copilului Arad va efectua o anchetă.