Copii plimbaţi între spitale din cauza lipsei unui microscop

Copii plimbaţi între spitale din cauza lipsei unui microscop

Copiii internaţi la clinicile de neurochirurgie, otolaringologie şi chirurgie plastică din cel mai mare spital de copii din Moldova - Spitalul Regional de Urgenţă ”Sfânta Maria” din Iaşi - sunt plimbaţi între spitale pentru că unitatea nu are în dotare un microscop operator, informează Agerpres.

Conducerea spitalului, care deserveşte aproximativ 800.000 de copii din zona de est a României, a făcut demersurile necesare către reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi şi cei ai Ministerului Sănătăţii pentru a primi fondurile necesare achiziţionării aparatului, fără rezultat însă. Costul unui astfel de aparat variază între 60.000 şi 100.000 de euro, sumă care depăşeşte cu mult bugetul spitalului de pediatrie ieşean. Până atunci, copiii sunt plimbaţi de la Spitalul de Pediatrie, în funcţie de afecţiuni, peste drum, la Spitalul de Neurochirugie sau la câţiva kilometri distanţă, la Spitalul 'Sfântul Spiridon' ori la Spitalul de Recuperare, unde medicii sunt specializaţi să acorde asistenţă adulţilor şi nu celor mici. „Avem multe cazuri în care copiii cu afecţiuni neurochirurgicale, otolaringologice, cu politraume care au secţiuni nervoase ori vasculare au nevoie de acest microscop chirurgical pentru a lfi operați. Din păcate, în momentul de faţă, aceşti bolnavi trebuie trimişi în alte servicii, în alte spitale, unde condiţiile de anestezie - terapie intensivă nu sunt cele pe care le putem oferi noi, colegii din celelalte spitale nu au experienţa pe care o avem noi într-un spital de copii”, a declarat dr. Valentin Munteanu, directorul spitalului.

Ne puteți urmări și pe Google News