Consultații și rețetele electronice la distanță, și după 1 iulie

Consultații și rețetele electronice la distanță, și după 1 iulie Consultarea pacienților de la distanță continuă și în luna iulie. Sursa foto: Dreamstime

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis că reglementările privind acordarea de consultații medicale și rețete electronice de la distanță vor fi menținute și după data de 1 iulie. Persoanele care au nevoie de ajutorul medicului nu vor mai trebui să meargă neapărat la spital.

Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a transmis că vor fi menținute consultațiile la distanță. „Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experienţa acumulată în timpul pandemiei de COVID-19, nu numai că am menţinut consultaţiile la distanţă, ci am şi lărgit sfera de aplicabilitate a acestora”, se precizează în comunicatul emis de CNAS.

Acest lucru înseamnă că atât medicii de familie, cât și medicii de specialitate din ambulatoriu vor putea acorda consultații la distanță prin orice mijloace de comunicare pentru bolile cu potențial endemo-epidemic și care necesită izolare, precum afecțiunile cronice. CNAS a transmis că în cazul acestor consultații vor fi respectate aceleași condiții ca cele pentru vizitele din cabinet.

„Medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată, şi emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv reţeta electronică online sau offline pentru medicamente compensate. Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică”, se mai precizează în comunicatul CNAS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pacienții care nu au nevoie de biletul trimitere

CNAS a transmis că pacienții nu vor mai trebui să prezinte biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un alt medic de specialitate în cazul consultațiilor acordate la distanță de medicii de specialitate din ambulatoriu. În plus, CNAS a stabilit că pot fi acordate tot de la distanță terapiile psihiatrice, precum şi sfatul genetic, cărora li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice şi terapeutice efectuate în cabinet.

În plus, vor putea fi acordate tot de la distanță, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie şi în specialitatea psihopedagogie specială - logoped. Și în cazul acestor servicii se vor aplica reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet, se precizează în comunicatul CNAS.