Consilierii PDL vor cere demisia președintelui CJ, dacă neregulile constatate de europeni la ”Drumul Vinului” sunt reale

Consilierii PDL vor cere demisia președintelui CJ, dacă neregulile constatate de europeni la ”Drumul Vinului” sunt reale

Secretarul general al organizaţiei judeţene PDL Buzău, Liviu Mocanu, susține că, în cazul în care se va constata că sunt reale neregulile semnalate de Comisia Europeană, i se va solicita demisia preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu.

Potrivit acestuia, problemele semnalate de experţii europeni sunt legate şi de schimbarea soluţiei tehnice în timpul derulării proiectului. „Din păcate, situaţia este foarte gravă. Comisia Europeană a constat nereguli, urmează ca o comisie din partea Ministerului Dezvoltării Regionale să evalueze aceste probleme. Noi am luat poziţie în cadrul CJ referitor la acest proiect ultima dată când s-a făcut suplimentarea cu acele podeţe lipsite de funcţionalitate, amplasate în dreptul unor garduri sau terenuri virane”, a afirmat Liviu Mocanu, lider al grupului consilierilor judeţeni PDL din CJ Buzău. În ceea ce privește schimbarea soluției tehnice, acesta a precizat că, dacă aceasta era necesară, se putea face înainte de intrarea în licitaţie. Comisia Europeană a comunicat luni Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Raportul preliminar al misiunii de audit efectuate în România în perioada 28 martie - 1 aprilie 2011 având ca obiect verificarea mai multor proiecte finanţate în cadrul Axei 2 a POR. Potrivit Raportului, au fost controlate patru proiecte, printre care şi modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu potenţial demonstrat ale judeţului Buzău, cunoscut şi sub numele de ”Drumul vinului”. După finalizarea controalelor desfășurate în județele Ialfov, Buzău și Teleorman, CE a constat deficienţe în sistemul de achiziţii publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2, utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare. Contactat de EVZ, președintele Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, susține că nu este nimic în neregulă cu acest proiect verificat de Comisia Europeană. CITIŢI ŞI:

  • O beţie de 17 milioane de euro pe "Drumul vinului" din Buzău
  • Comisia Europeană a blocat plățile pentru reabilitarea drumurilor județene

Ne puteți urmări și pe Google News