Centrul Shakespeare School lansează astăzi a treia ediţie a concursului de eseuri în limba engleză pentru elevi de gimnaziu şi liceu.
Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 11 – 14 ani şi 15 – 19 ani. Participanţii trebuie să trimită un eseu care să se încadreze în tema propusă de organizatori: o lume ideala în viziunea elevilor de gimnaziu sau rolul voluntariatului pentru elevii de liceu. Marii câştigători vor fi trimişi în tabere de limba engleza în Marea Britanie. La aceste tabere internaţionale se adaugă premii ce constau în cărţi de limba engleză, cursuri gratuite sau taxe de inscriere la examene de limba engleză pentru alţi 40 de participanţi. Caştigatorii vor fi anunţaţi pe 10 iunie 2011. La prima ediţie a concursului lansat de Shakespeare School au fost trimise 200 de eseuri de către tineri din toată ţara, iar la ediţia de anul trecut elevi din peste 350 de localităţi au trimis in jur de 3100 de eseuri in limba engleză. Elevii se pot înscrie pe site-ul organizatorilor, unde pot găsi regulamentul concursului şi mai multe detalii despre temele de concurs.