Concerte în ţară

Concerte în ţară

Loredana continuă turneul naţional „Sentimente” la Ploiești, iar astăzi, începând cu ora 19.30, îndrăgita artistă se va afla la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru un spectacol complex şi multisenzorial pe care îl va adapta pentru toate orașele prin care va concerta.

 Mihai Mărgineanu vine în concert la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, astăzi, începând cu ora

20.00. Considerat unul dintre cei mai prolifici artiști de folk, muzica lui Mărgineanu este inspirată, printre altele, chiar de folclorul urban.

Hard Rock Café îi găzduieşte astăzi pe Cristi Minculescu și Iris, care vor susține un concert începând cu ora 21.30. Cu 19 materiale discografice lansate şi numeroase distincţii ale industriei muzicale în palmares, IRIS scrie pagini din istoria rockului românesc de peste 35 de ani.

Astăzi, Cristi Minculescu (voce), Nelu Dumitrescu (tobe), Valter Popa (chitară), Doru Borobeică (bas) şi Relu Marin (keyboards) vor susţine un show electrizant.

Pasărea Rock vine la Sibiu pe 18 martie, la Oldies Pub, începând cu ora 19.00. Proiectul lansat pe piața muzicală în martie 2014 îi reuneşte pe Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică pentru a duce mai departe o poveste care a făcut legendă, povestea trupei care i-a consacrat, Phoenix.

Smiley va susține un concert la Club Baha în Ploiești, pe data de 18 martie, începând cu ora 23.00. Artistul ce a cucerit inima publicului cu trupa Simplu, promite că din spectacolul său nu vor lipsi hit-urile care au atins poziţii fruntașe în topurile muzicale.

Ne puteți urmări și pe Google News