Comunitatea academică este în doliu. Un reputat membru al Academiei Române a încetat din viață

Comunitatea academică este în doliu. Un reputat membru al Academiei Române a încetat din viață

Un cunoscut economist, profesor universitar la ASE și membru corespondent al Academiei Române, a încetat din viață.

Comunitatea universitară este în doliu după ce profesorul universitar dr. Gheorghe Zaman a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Academiei de Studii Economice și ai Asociatiei Facultăților de Economie din România (AFER). Profesorul universitar Gheorghe Zaman a fost membru de onoare al AFER, membru corespondent al Academiei Române și președinte al Asociației Generale a Economiștilor din România.

„Aducem un omagiu celui care a fost pentru comunitatea noastră un remarcabil om de știință, un veritabil model pentru tinerele generații și prieten de nădejde pentru cei care l-au cunoscut și care au avut onoarea de a lucra alături de domnia sa”, se arată în anunțul omagiu făcut de Asociația Facultăților de Economie din România.

Sursa foto: Cornel Constantin

Autor a mai multor studii și cercetări

Potrivit mesajului, Gheorghe Zaman este autorul mai multor studii și cercetări de mare valoare pentru domeniul economic. De asemenea, se arată în material, el a contribuit la formarea mai multor generații de economiști, cărora le-a fost nu doar profesor ci și mentor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Va rămâne pentru totdeauna vie în memoria noastră imaginea personalității rare care a știut să găsească măsura justă a atitudinii profesionale în fața provocărilor vieții și să ne ofere explicațiile cele mai credibile pentru evoluțiile economice complicate din ultimele decenii.

Academicianul Gheorghe Zaman este autorul de studii recunoscute ca repere ale cercetării de mare valoare în sfera științelor economice, a condus la nivel de excelență instituții de cercetare științifică de prestigiu național și internațional, a format numeroase generații de specialiști prin activitatea de mentor academic, s-a remarcat, întotdeauna, prin atitudinea sa civică de o consecvență exemplară”, se mai arată în omagiul transmis de AFER.

Mesaj de condoleanțe destinat familiei îndoliate

Reprezentanții AFER transmit condoleanțe familiei îndoliate, după deces, și dau asigurări că regretatul profesor universitar va rămâne în amintirea celor care l-au conscut, pentru totdeauna.

„În mod excepțional, trebuie recunoscut că a fost intelectualul care și-a ales ca mod de viață contactul cu oamenii, pentru a avea mereu măsura lucrurilor în laborioasa sa operă științifică și civică. Va rămâne veșnic în amintirea noastră, cu tot ceea ce l-a definit ca explorator în tainele cunoașterii, ca profesor, manager și, mai presus de toate, ca OM. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în omagiul adus de Asociația Facultăților de Economie din România.