Armata Română elibera pe 25 octombrie 1944, ziua în care Regele Mihai împlinea 23 de ani, „ultima brazdă” de pământ româ- nesc. Divizia 9 Infanterie era la porțile Careiului cu ceva vreme mai înainte, dar a avut ordin să atace în noaptea de 24, pentru a aduce un omagiu tânărului monarh, care întorsese armele împotriva naziștilor în seara de 23 august. Din 1959, Ziua Armatei este sărbătorită pe data de naștere a Regelui Mihai, în urma unei hotărâri cel puțin ciudate a regimului comunist, pentru că povestea cu eliberarea „ultimei brazde” nu stă în picioare, din moment ce teritoriul din nord-vestul țării a rămas în administrație militară sovietică până la 9 martie 1945, iar Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritoriile pentru care intrasem în Al Doilea Război Mondial, se aflau în continuare sub ocupație sovietică.

25 octombrie este singura sărbătoare instituită de comuniști care mai existăși astăzi

De pe 2 pe 25 octombrie

Între anii 1951-1959, ziua Armatei României a fost 2 octombrie, dată care marca aprobarea primită de la Stalin de prizonierii români de pe teritoriul URSS, în 1943, pentru a întemeia Divizia de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită, în primii ani ai regimului comunist, prin vocea ministrului Forțelor Armate, generalul Emil Bodnăraș, nucleul și modelul „armatei populare”. Ziua Armatei Române a fost fixată la 25 octombrie de abia în anul următor retragerii trupelor sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959. În Decret nu se face nicio referire explicită la motivul acestei decizii. Iată conținutul său: 

●„Art. 1 Ziua de 25 octombrie se declară „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”

● Art. 2 Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române este sărbatoare militară și populară. Ea este zi de repaus pentru militari și se sărbătorește în armată potrivit regulamentelor militare și ordinelor Ministrului Forțelor Armate ale Republicii Populare Române.

● Art. 3 Decretul nr. 125 din 27 iulie 1951 se abrogă”. Prin ordinul aceluiași ministru, Leontin Sălăjan, în mandatul căruia Ziua Armatei a fost fixată pe 25 octombrie, în 1958 se revenise la tradițiile antebelice ale unităților și marilor unități, cărora li s-a permis să-și comemoreze momentele reprezentative pentru trecutul de luptă, cu excepția Campaniei din Est din cel de Al Doilea Război Mondial.

Armata nu a avut o zi a sa până în 1951

Din 1830, considerat anul înființării armatei române moderne, până în 1951, nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții. După Războiul de Independență, armata a participat anual la manifestările prilejuite de „Ziua Înălțării Domnului”, devenită, după Primul Război Mondial „Ziua Eroilor”, și la cele de 10 Mai, Ziua Națională a Regatului Românei. Nici armatele din Occident nu au o zi a Armatei. În aceeași tradiție se încadra și Armata României în perioada interbelică. Excepție de la această regulă fac Franța, care își serbează Armata la 11 noiembrie, ziua armistițiului din noiembrie 1918 dintre aliați și Germania, și Italia, la 4 noiembrie, ziua armistițiului de la Villa Giusti din 1918.

FOTO: Generalul Gheorghe Avramescu, cu familia

Generalii nu au sufl at o vorbă, după eliberarea Careiului, despre Ziua Regelui 

Este de remarcat că nici în Ordinul general al ministrului de Război, generalul Mihai Racoviță, nici în Ordinele de zi ale comandaților de mari unități, din 25 octombrie 1944, prin care se mulțumea celor care luptaseră pentru eliberarea Ardealului, nu se amintea că era ziua Regelui.

Iată, de exemplu, ce spunea comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, cunoscut ca un apropiat al lui Mihai I, în mesajul adresat militarilor din subordinea sa, consemnat în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944: „La chemarea țării, pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena, ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda poporului nostru, tineri și bătrâni ați pornit spre hotarele sfinte ale patriei și cu piepturile voastre ați făcut zăgaz neînfricat dușmanului care voia să ajungă la Carpați. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei și de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al țării. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte, ați luptat cu un dușman dârz și hotărât și l-ați învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei-n.red), pentru desăvârșirea înfrângerii definitive a dușmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste și admirație pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veți fi slăviți, voi, ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmașii și numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului și luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viața, continuăm lupta strâns uniți în jurul steagului…”.

Leontin Sălăjan, ministrul Forțelor Armate din 1955 până la moartea sa, a decedat în 1966, la doar 53 de ani, după o vizită la Moscova, întrun moment foarte tensionat al relațiilor militare româno-ruse.

Omorât de „tovarășii” sovietici

Generalul Avramescu a plă- tit cu viața pentru că nu a fost un colaborator supus al sovieticilor. El a fost asasinat de NKVD în 3 martie 1945, sub pretextul că ar fi plănuit să dezerteze la germani, după ce și ginerele său, Ilie Vlad Sturza, dezertase. O zi mai târziu, a fost arestată și soția sa, Adela, care a fost trimisă în Siberia, de unde s-a întors în 1956, grav bolnavă. Fiica generalului Avramescu, Felicia Sturza, care avea un băiețel în vârstă de doar 11 luni, s-a sinucis atunci când a auzit că urmează să fie arestată. Generalul Avramescu a fost înmormântat în Budapesta, iar, în anul 2000, rămășițele sale au fost aduse în țară și reînhumate cu onoruri în Cimitirul Militar din Cluj.

Operațiunea „Debrețin”

Ofensiva pentru eliberarea părții de nord-vest a României a fost declanșată la 9 octombrie 1944, ca parte a Operațiunii „Debrețin”, concepută de Înaltul Comandament Sovietic, care a vizat și eliberarea părții estice a Ungariei.

Operațiunea a avut trei faze, ultima, desfășurată între 21-25 octombrie, a urmărit eliberarea orașelor Carei și Satu Mare și s-a finalizat prin depășirea frontierei româno-ungare. Pentru cea de a treia fază, comandantul Armatei 4, generalul Gheorghe Avramescu, a decis să-și îndrepte cu prioritate efortul pentru eliberarea orașului Carei și, cu o parte din forțe, eliberarea localității Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei, unde au angajat lupte de stradă. În zorii zilei de 25 octombrie 1944, ultima localitate românească a fost eliberată.