Coloana oficială a ministrului fondurilor europene, Marius Nica, implicată într-un accident de circulație. Masina în care se afla secretarul de stat Roxana Mânzatu a fost grav avariată.

Coloana oficială a ministrului fondurilor europene, Marius Nica, implicată într-un accident de circulație. Masina în care se afla secretarul de stat Roxana Mânzatu  a fost grav avariată.

Accidentul a avut loc pe DN 66, între localitățile Pui și Hațeg, din județul Hunedoara și s-a soldat cu cinci răniți, între care se numără secretarul de stat Roxana Mânzatu și șoferul acesteia, cei doi aflându-se într-o coloană oficială împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Delegația venea din Valea Jiului, unde ministrul Nica a avut o întâlnire cu primarii din zonă și se îndrepta spre Deva, unde era programată o acțiune similară cu șefii administrațiilor locale din centrul și nordul județului Hunedoara.

În accident a fost rănită Roxana Mânzatu, secretar de stat în minister, dar starea acesteia este stabilă, au informat surse din Poliție.De asemenea, şoferul a suferit traumatisme severe. În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Deva.

„Răniții se află la Spitalul Județean de Urgență Deva și sunt în procedură de evaluare medicală. Medicii le vor acorda toate îngrijirile de specialitate necesare. Va fi făcută și o tomografie computerizată", a declarat directorul Spitalului Județean de Urgență Deva, Călin Laza.

Șoferul vinovat de producerea accidentului conducea o dubiță și rula în spatele unui autoturism, față de care nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers. În momentul în care conducătorul autoturismului a redus viteza, a fost lovit din spate de autoutilitară, a pătruns pe contrasens și s-a tamponat cu mașina în care se aflau secretarul de stat Roxana Mânzatu și șoferul său, aceștia din urmă circulând regulamentar.

„În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoturismului care circula regulamentar, a unei pasagere, precum și rănirea conducătorului autoutilitarei și a altor doi pasageri din aceasta. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara

Ne puteți urmări și pe Google News