Cod roșu de caniculă în șase județe. Temperaturile vor depăși recordurile absolute ale acestei perioade

Cod roșu de caniculă în șase județe. Temperaturile vor depăși recordurile absolute ale acestei perioade

Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu de caniculă, valabilă joi și vineri în șase județe din vestul și nordul țării. Zonele vizate sunt Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

ANM a emis o avertizare de Cod roșu de caniculă valabilă joi și vineri în șase județe din vestul și nordul țării.

Locuitorii din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor confrunta cu temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat.

Joi și vineri, în zonele joase se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38...39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36...37 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe parcursul nopților, temperaturile se vor menține ridicate și doar dimineața se vor înregistra valori în general de 20...24 de grade.

Canicula face ravagii în România

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, multe persoane ajung să leșine pe stradă. Specialiștii îi sfătuiesc să evite să iasă afară la orele de vârf.

Ssursa Foto: EVZ

”Dacă ar fi să comparăm cu anul 2021, ultima decadă a lunii iunie 2021 a adus primul cod roșu de caniculă pentru șapte județe din partea de vest și nord vest a țării”, a anunțat Elena Mateescu directorul ANM.

”Pacienții cu boli de inima: insuficiență cardiacă, infarct, hipertensiune, trebuie să aibă mare grija mai ales că medicamentele de inimă pot interfera cu căldură.

Unele elimină excesul de apă, diureticele, pacienții trasnspiră în plus față de transpirația prin căldură. Pe lângă deshidratare pot apărea: leșin, amețeli, palpitații, inima să bata mult mai repede, senzația de leșin și dureri musculare, dureri cap și pierderea cunoștinței atunci când trebuia apelat medicul, erupții cutanate.

Hipertensiunea trebuie foarte bine manageriată în contextul în care scăderea bruscă a tensiunii și îngroșarea sângelui pot provoca accident vascular cerebral.

Evităm expunerea între 11-17, ne hidratam suficient, protecția solara cu haine deschise la culoare și alimentație cu multe legume și fructe, mese mici repetate, evităm proteine și carbohidrați. Evităm efortul fizic în ore vârf!” a explicat cardiologul Alice Munteanu la Antena 3.