CNA a amendat Gsp TV pentru bălăcăreala dintre Piţurcă şi Iancu

CNA a amendat Gsp TV pentru bălăcăreala dintre Piţurcă şi Iancu

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să amendeze postul de televiziune Gsp TV pentru găzduirea dialogului suburban dintre Victor Piţurcă, antrenorul Universităţii Craiova, şi Marian iancu, patronul echipei FC Timişoara.

CNA a amendat postul deţinut de familia Voiculescu cu 10.000 de lei pentru bălăcăreala care i-a avut ca protagonişti pe Victor Piţurcă şi Marian Iancu, găzduită de emisiunea "Contraatac". CNA a somat inclusiv "postul-mamă", Antena 1, pentru că a difuzat la ştiri scandalul dintre cei doi. Emisiunea cu pricina a fost reluată de patru ori, iar dialogurile dintre Piţurcă şi Iancu au fost şi ele difuzate la nesfârşit. Victor Piţurcă şi Marian Iancu au fost suspendaţi şi amendaţi săptămâna trecută de Liga Profesionistă de Fotbal.

Ne puteți urmări și pe Google News