Cine este Zohran Madmani. Noul primar din New York, contra poliției, program de extremă stânga și acuzații grave de antisemitism
- Iulia Moise
- 5 noiembrie 2025, 09:22
Zohran Mamdani / sursa foto: captură video- Madmani: Poliția, „amenințare majoră la adresa siguranței publice”
- Program de extremă stânga: creșterea salariului minim, înghețarea chiriilor, interzicerea oricărui tip de învățământ care nu e de stat
- Mamdani vrea sanctuare pentru imigranții ilegali și „alternative” pentru poliție
- Acuzații grave de antisemitism
- Susținător al protestatarilor pro-Hamas
- Tinerețea islamistă a lui Zohran Mamdani
Viitorul nou primar de New York, Zohran Mamdani, cu discurs și program radical, vine din extrema stângă a Partidului Democrat, așa-numiții „socialiști democrați”. Dar pare să-i depășească în radicalism pe alți membrii ai Partidului Democrat din New York, precum Alexandra Ocasio Cortez.
S-a declarat deschis contra activității NYPD, acuzându-i pe polițiști de „rasism” și cerând „alternative” la poliție, pe care o consideră o „amenințare majoră la adresa siguranței publice”, făcându-se astfel ecou al unei alte mișcări de extremă stânga, „Defund Police”, asociată cu BlackLivesMatter („viețile negrilor contează” - n.red.).
Și vederile economice sunt la fel de controversate. A promis, printre alte măsuri populiste, asemeni altor politicieni de extremă stânga, „înghețarea chiriilor” și majorarea salariului minim. De asemenea, Madmani a avut poziții și derapaje antisemite extrem de grave, atât înainte de a intra în politică, cât și în timpul actualei campanii electorale.
Madmani: Poliția, „amenințare majoră la adresa siguranței publice”
În 2020, Mamdani a descris Departamentul de Poliție al orașului New York (NYPD) ca fiind „rasist, anti-queer și o amenințare majoră la adresa siguranței publice”.
El a cerut alternative la activitatea polițienească, cum ar fi siguranța comunitară, echipe de sănătate mintală și servicii sociale, în loc să se bazeze puternic pe forțele de ordine.
Pe măsură ce campania sa pentru funcția de primar a progresat, el și-a atenuat această poziție: și-a cerut scuze public ofițerilor NYPD în 2025 și s-a angajat să mențină personalul poliției, creând în același timp un „Departament pentru Siguranță Comunitară” civil.

Ofițeri NYPD / sursa foto: dreamstime.com
Program de extremă stânga: creșterea salariului minim, înghețarea chiriilor, interzicerea oricărui tip de învățământ care nu e de stat
Zohran Mamdani s-a angajat că, dacă va fi ales, va „declara război” extinderii școlilor comunitare și s-a opus amplasării lor în clădirile publice.
Susținătorii școlilor charter și mulți părinți (în special din comunitățile minoritare cu venituri mici) i-au criticat poziția, argumentând că aceasta ar reduce opțiunile educaționale pentru elevii defavorizați.
Platforma de extremă stânga radicală a lui Zohran Mamdani solicită schimbări economice și sociale majore: înghețarea chiriilor pentru unitățile stabilizate, crearea a 200.000 de unități de locuințe sociale, suprazonarea, dublarea protecției chiriașilor.
El pledează pentru creșterea salariului minim la 30 USD/oră până în 2030, creșterea impozitelor pentru persoanele cu venituri mari și corporații și extinderea serviciilor sociale (transport gratuit, îngrijire universală a copiilor).
Mamdani vrea sanctuare pentru imigranții ilegali și „alternative” pentru poliție
El susține, de asemenea, protecție sporită pentru imigranții ilegali în așa-zisele „sanctuare”: asigurarea reprezentării legale pentru imigranții aflați în detenție, limitarea accesului ICE la spitale/școli.
De asemenea, susține redirecționarea cheltuielilor de la poliție către așa-zisele „rețele de siguranță socială”, amintind de sloganul mai vechi al extremiștilor de stânga „Defund Police” (lăsați poliția fără fonduri de funcționare).
Acuzații grave de antisemitism
Mamdani a susținut Mișcarea de Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni (BDS) împotriva Israelului. „Sprijinul meu pentru BDS este în concordanță cu nucleul politicii mele, care este nonviolența. Și cred că este o mișcare legitimă atunci când cauți să respecti dreptul internațional”, a spus el.
Mamdani a susținut și boicotarea universităților din Israel.
„Universitățile israeliene sunt complice atât activ, cât și pasiv la crimele armatei israeliene și ale guvernului israelian, în toate formele sale coloniale”, a scris Mamdani într-un editorial din ziarul studențesc al universității, publicat în 2014, anul în care a absolvit.
„Universitățile israeliene acordă admitere prioritară soldaților, discriminează studenții palestinieni și au dezvoltat buldozere cu telecomandă pentru demolările de locuințe ale armatei israeliene.”
Susținător al protestatarilor pro-Hamas
Prezumatul câștigător al alegerilor pentru primăria din New York – orașul cu cea mai numeroasă populație evreiască din lume - s-a asociat constant și cu mândrie cu mișcarea pro-palestiniană în contexte cu vizibilitate maximă din New York City. De exemplu, el a apărut pe o scenă alături de Mahmoud Khalil, liderul protestelor pro-Hamas, care a fost reținut pentru acțiunile sale.
Mamdani and his wife have personally supported a number of Hamas terrorists, a co-conspirator in the WTC bombing, and an architect of 9/11. He is a liar. pic.twitter.com/h68tOzK9w3
— Trinity Votes Blue 🇮🇱🇺🇦 (@TrinityMustache) October 24, 2025
Mai mult, întrebat dacă are dreptul să existe ca stat evreu, Mamdani a acuzat Israelul de apartheid.
„Nu mă simt confortabil să susțin niciun stat care are o ierarhie a cetățeniei pe bază de religie sau orice altceva”, a spus viitorul primar din New York.
El a mai spus că Statele Unite, prin sprijinul acordat Israelului în războiul contra teroriștilor Hamas, „subvenționează un genocid”.
În mai multe interviuri, Zohran Mamdani a refuzat să condamne sloganul antisemit „Globalizați Intifada!”, o expresie folosită de membrii mișcării pro-Hamas din campusurile universitare și dincolo de acestea.
Cuvântul „intifada” e asociat cu două revolte palestiniene violente, care au dus la numeroase atacuri teroriste mortale în Israel de la sfârșitul anilor 1980 până la începutul anilor 2000.
Când a fost întrebat despre acest slogan anisemit, Mamdani a spus că „rolul primarului nu este de a controla limbajul”.
Tinerețea islamistă a lui Zohran Mamdani
Înainte de cariera sa politică, Mamdani a lansat melodii rap sub numele de Young Cardamom și, mai târziu, Mr. Cardamom.
Într-o melodie din 2017, „Salam”, el a lăudat „Holy Land Five”, adică - șefii unei foste organizații caritabile islamice fondate în SUA, condamnați pentru ajutorarea grupării teroriste Hamas.
În 2001, guvernul SUA a desemnat Fundația Țara Sfântă pentru Ajutor și Dezvoltare drept organizație teroristă și i-a confiscat activele; unii au susținut că procesul s-a bazat pe dovezi „din auzite”. În piesele amintite, viitorul primar își declara dragostea pentru organizația respectivă, interzisă de autorități.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.