Gheorghe Tadici, selecţionerul echipei feminine de handbal a României, a descoperit la Beijing nişte gazde primitoare, dar dezorganizate.
Naţionala feminină de handbal, singura reprezentantă a României într-un sport de echipă la Olimpiadă, a ajuns sâmbătă la Beijing. China le-a întâmpinat pe fete cu o atmosferă copleşitoare. Căldura insuportabilă, umezeala, dar şi emoţiile participării la Jocurile Olimpice au fost amplificate de un incident neplăcut petrecut la sosirea în Satul Olimpic.
Portăriţa Tereza Tamaş Pâslaru nu a fost primită în satul sportivilor, fiindcă figura ca rezervă, aşa că a fost trimisă să locuiască în oraş. Pâslaru a plecat plângând de lângă colegele ei, deşi statutul de rezervă ar fi trebuit să-l aibă Ani Senocico. Mulţumit de condiţiile din China, antrenorul Gheorghe Tadici n-a făcut însă caz de acest incident birocratic, sfătuindu-le pe fete să-şi conserve energiile pentru adversarele din teren. Aşa va face şi el. Dat afară de la Oltchim, Tadici şi-a propus să demonstreze tuturor aici, la Beijing, că este un mare antrenor. Deşi oficial obiectivul este o medalie, visul handbalistelor noastre rămâne aurul chinezesc. „Am crescut mult valoric faţă de Mondiale“ EVZ: Domnule Tadici, cum aţi călătorit până la Beijing? Gheorghe Tadici: Zborul a fost dificil. Am plecat din ţară la 14.30 şi am aterizat aici la 10.30 dimineaţa, incluzând aici şi o escală de două ore la Amsterdam. Suntem nedormiţi. Am vrut să facem adaptarea aşa cum scrie la carte şi, de aceea, nu le-am lăsat pe fete să se odihnească. Am făcut ceva recuperare, aşa că or să doarmă buştean la noapte. Aţi avut o surpriză neplăcută la sosirea în Satul Olimpic… Noi anunţasem de ceva vreme că Senocico va fi rezervă, iar Pâslaru - în lotul de 14, dar aici ne-am trezit că e invers! După cele opt jocuri de pregătire am ajuns la concluzia că postul de portar este cel mai important. Aici nu poţi să improvizezi. În plus, avem trei centri care pot evolua fără probleme pe postul lui Senocico, aşa că am luat decizia ca Pâslaru să fie în lot. Mai mult, Senocico nu este încă pusă la punct cu pregătirea fizică, e greu să reziste în toate cele opt meciuri pe care sperăm noi să le jucăm aici, aşa că vom conta pe ea mai mult din „sferturi“ încolo. Este şocantă China, aşa cum se spune? Pentru mine, nu. Am găsit aici ceea ce mă aşteptam. Condiţiile din satul olimpic sunt foarte bune, iar oamenii cooperanţi, deşi înteleg că au ceva probleme în privinţa comunicării. Vă întoarceţi acasă cu o medalie? Acest turneu olimpic este, după părerea mea, mai greu decât un turneu mondial sau european. În meciurile de pregătire am crescut însă mult în omogenitate, dar şi valoric faţă de Campionatul Mondial de anul trecut. Este motivul pentru care am mare încredere în această echipă. Îmi doresc enorm şi eu, dar şi fetele un rezultat pe măsura aşteptărilor. Mai rămâneţi antrenorul naţionalei şi după Olimpiadă? Contractul meu expiră la finalul ciclului olimpic, adică după Beijing. Nu ştiu dacă mai rămân, asta vom vedea după competiţie. Eu mi-am îndeplinit obiectivul numit calificare, acum sper să-l îndeplinim şi pe cel legat de participare. Asta înseamnă o medalie. Acum în handbalul nostru sunt la modă antrenorii străini. Ce părere aveţi despre acest lucru? Este un paradox, dar aşa e. În ciclul olimpic care se va încheia acum s-au obţinut cele mai bune rezultate din ultimii 32 de ani, atât la nivel de club, cât şi la naţională. Paradoxal, antrenorii români sunt marginalizaţi. E un fenomen care nu va aduce lucruri bune pentru handbalul românesc. Dar este hotărârea celor care au potenţă financiară, dar care nu înseamnă, automat, că au şi competenţe tehnice.
Corespondenţă din Beijing
Recomandările noastre
