China solicită oprirea violenţelor din Siria, dar se opune intervenţiilor străine în scop “umanitar”
- Liviu Cojan
- 4 martie 2012, 13:21
Într-un comunicat al Ministerului de Afaceri Externe, China solicită guvernului sirian şi insurgenţilor să oprească violenţele şi se opune oricărei intervenţii străine sub pretexte “umanitare”, relatează AFP, citată de Mediafax.
Ministerul a publicat un comunicat în care face apel la dialog între puterea siriană şi cei care exprimă “aspiraţii politice”. ”În acest comunicat, înaltul responsabil presează guvernul sirian şi părţile implicate să oprească imediat, complet şi necondiţionat toate actele de violenţă, în special violenţele împotriva civililor nevinovaţi”, a indicat agenţia de presă China Nouă. Comunicatul subliniază de asemenea că statul chinez se opune oricărei intervenţii străine în Siria. “Ne opunem oricui intervine în afacerile interne ale Siriei sub pretextul problemelor umanitare”, a spus acesta. În criza siriană, China s-a alăturat de două ori Rusiei pentru a bloca în Consiliul de Securitate al ONU proiecte de rezoluţie ce condamnau represiunile conduse de regimul lui Bashar al-Assad împotriva revoltei ce durează de mai bine de 11 luni.