Chavez câştigă legislativele, dar va tremura la prezidenţiale

Chavez câştigă legislativele, dar va tremura la prezidenţiale

Alegerile de duminică din Venezuela, care au dus la destrămarea majorităţii solide de care dispuneau socialiştii în parlament, prevestesc o luptă strânsă pentru scrutinul din 2012.

Partidul preşedintelui venezuelean Hugo Chavez a câştigat alegerile legislative de duminică, dar a pierdut majoritatea confortabilă din parlamentul unicameral după ce opoziţia a obţinut cel puţin o treime din mandate şi ameninţă serios poziţia liderului socialist la prezidenţialele din 2012.

Cu cel puţin 94 de mandate adjudecate în urma votului de acum două zile, potrivit Consiliului Naţional Electoral, Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV) pierde majoritatea de două treimi şi, implicit, posibilitatea de mai aproba fără probleme legi importante şi de a numi judecători la Curtea Supremă sau în forurile electorale centrale.

Preşedintele rămâne influent

Opoziţia, grupată în coaliţia Unitatea Democratică, a câştigat oficial cel puţin 60 din cele 165 de locuri din parlament, însă liderii săi revendică 52 la sută din voturi la nivel naţional.

Cu toate că un număr de şase mandate urmează să fie redistribuite, socialiştii au pierdut orice şansă de a atinge pragul de 110 mandate, cât reprezintă majoritatea confortabilă de două treimi, scrie Reuters.

În funcţie de rezultatul final, Chavez ar putea, dacă PSUV obţine în final 99 de locuri, mai exact trei cincimi din mandate, să dispună de prerogative excepţionale pentru a legifera direct, prin decrete speciale.

Boicotul victorios

Deşi opoziţia a câştigat capital electoral după decizia sa de a boicota alegerile legislative din 2005, ea rămâne slab reprezentată în zonele rurale, unde popularitatea preşedintelui Chavez rămâne la cote ridicate. Per ansamblu însă, populaţia se arată tot mai dezamăgită de prestaţia liderului socialist în contextul crizei economice şi ratei ridicate de infracţionalitate.

Liderul opoziţiei, Ramon Guillermo Aveledo, a criticat amendarea de către guvernul socialist a legii electorale, înaintea alegerilor, astfel încât ponderea să revină zonelor rurale, fieful lui Chavez. Coaliţia a acceptat să participe de data aceasta la scrutinul legislativ cu condiţia ca votul să fie transparent. "S-a demonstrat însă că ţara are o alternativă, graţie coeziunii celor care pornesc de la premisa că doar vorbind te faci înţeles", a declarat Aveledo.

Rezultatele alegerilor de duminică, la care au participat peste 66 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot, dau startul neoficial al campaniei electorale pentru prezidenţialele din 2012 când Chavez, care conduce ţara de o perioadă cumulată de 12 ani, speră să obţină un nou mandat. Opoziţia speră să-şi menţină şi chiar să-şi consolideze între timp coeziunea.

Ne puteți urmări și pe Google News