CFR Călători ar putea retrage din circulație 70 de trenuri din cauza datoriilor uriașe
- Bianca Ion
- 16 octombrie 2025, 22:35
CFR Calatori. Sursă foto: FacebookCFR SA a emis o notificare către conducerea CFR Călători, avertizând că serviciile de transport feroviar Regio și InterRegio ar putea fi suspendate dacă nu sunt achitate datoriile restante pentru utilizarea infrastructurii. Documentul, adresat directorului general Traian Preoteasa, arată că neplata facturilor pune în pericol funcționarea rețelei feroviare, informează Antena 3 CNN.
Restanțele acumulate de CFR Călători se ridică la peste 79 de milioane de lei, sumă ce trebuie achitată până la data de 20 octombrie pentru a evita suspendarea curselor. În notificare se menționează că societatea nu a respectat convenția de eșalonare a plăților, iar această situație a afectat inclusiv plata salariilor angajaților CFR SA.
CFR Călători retrage din circulație 70 de trenuri din cauza datoriilor uriașe
Potrivit notificării transmise de CFR SA, suspendarea circulației trenurilor Regio ar urma să intre în vigoare pe 21 octombrie, iar cea a trenurilor InterRegio din 7 noiembrie, măsura urmând să rămână valabilă până la achitarea integrală a datoriilor. În prezent, au fost deja impuse restricții privind introducerea trenurilor suplimentare, iar legislația permite companiei CFR să limiteze accesul operatorilor care nu își achită la timp obligațiile financiare.
Conform estimărilor, aproximativ 70 de trenuri Regio și InterRegio vor fi afectate de această decizie, ceea ce ar putea perturba semnificativ transportul feroviar de pasageri. Situația marchează un precedent serios pentru sistemul feroviar românesc și scoate în evidență dificultățile economice majore cu care se confruntă operatorul de stat CFR Călători.

Vagon tren CFR. Sursa foto: Facebook
CFR Călători, pierderi de peste 200.000 mii de lei
Conducerea CFR Călători avertizează că societatea se confruntă cu o lipsă gravă de lichidități, care ar putea duce la blocarea activității. „95% din cheltuielile lunare sunt strict legate de buna desfășurare a obligației de serviciu public – taxa de utilizare a infrastructurii, motorină, energie de tracțiune, personal, reparații și mentenanță – iar în prezent suntem în pericol de oprire a traficului”, a transmis directorul general Traian Preoteasa, într-un document semnat la începutul lunii septembrie împreună cu directorul financiar Aida Hanganu.
În aceeași adresă, managementul companiei precizează că rezultatul financiar pentru primele șapte luni ale anului 2025 este negativ, pierderile ridicându-se la 205,3 milioane de lei. Datoriile totale ale CFR Călători S.A. au ajuns la 625 de milioane de lei, ceea ce evidențiază dificultățile tot mai mari în acoperirea costurilor curente și în menținerea serviciilor publice de transport.
Cui datorează compania bani
Potrivit datelor financiare transmise de CFR Călători, datoriile acumulate către principalii parteneri și furnizori sunt semnificative: 114.479 mii de lei către CN CFR SA, 71.311 mii de lei către Electrificare CFR, 106.880 mii de lei pentru furnizorii de motorină și 118.641 mii de lei către firmele de reparații.
În plus, serviciile de salubritate însumează 17.454 mii de lei, iar alți furnizori – care asigură mentenanță, pază, utilități și servicii specifice (AFER, AGIFER etc.) – cumulează datorii de 196.235 mii de lei.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.