CES ar fi trebuit să avizeze legile salarizării. Şedinţa, suspendată din lipsă de cvorum
- Adam Popescu
- 23 noiembrie 2010, 13:59
Şedinţa plenului Consiliului Economic şi Social (CES), care ar fi trebuit să avizeze legile salarizării nu a mai avut loc din lipsă de cvorum. Motivul: sindicatele au refuzat să participe în semn de protest, după cum a explicat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.
Cu toate acestea, legile pot merge mai departe în dezbatere, pe baza avizului favorabil al comisiei de specialitate a CES, a mai spus secretarul de stat. "Procedura a fost îndeplinită. Consiliul Economic şi Social a fost sesizată în legătură cu cele două legi (legea-cadru şi legea salarizării în 2011). Astfel, legile pot merge mai departe pe baza avizului favorabil al comisiei de specialitate din CES", a adăugat Mocanu. Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative din România i-au trimis şi o scrisoare premierului Emil Boc în care arată motivul pentru care nu au participat la şedinţa CES de astăzi: "în semn de protest faţă de încercarea Guvernului de a forţa promovarea Legii unitare a salarizării care, prin prevederile ei, încalcă Constituţia". Sănătatea şi educaţia, pe lista de priorităţi Liderii sindicali mai spun că executivul "nu doreşte o lege de salarizare echitabilă, în continuare nu se doreşte o grilă unitară de salarizare, aplicabilă începând cu ianuarie 2011". Mai mult, îi acuză că nu ţin cont de "priorităţile reale ale României": sănătatea, învăţământul, cercetarea, cultura şi administraţia. Ca atare, cele cinci confederaţii sindicale susţin în scrisoarea oficială că "refuză să fie părtaşe la încalcarea dreptului salariaţilor bugetari de a reveni la salariile care le-au fost diminuate şi a prevederilor constituţionale". În plus, ei cer executivului să revină asupra textului legii salarizării unitare prin consultarea cu partenerii sociali.