Centru de popularizare a ştiinţei, la Timişoara
- Georgeta Petrovici
- 21 aprilie 2011, 17:47
Un centru experimental de popularizare a ştiinţei, Experimentarium Tm, a fost deschis astăzi la Timişoara, în urma unei colaborări dintre Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnică.
Găzduit de Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii Politehnica din Timişoara, Experimentarium Tm conţine mai multe standuri experimentale interactive care permit reproducerea unor fenomene fizice cu aplicaţii industriale importante. De exemplu, vizitatorii vor putea experimenta celebrul efect Coandă, iluziile optice, hologramele şi se vor putea deplasa pe o pernă de aer. De asemenea, aici se pot face o serie de experimente din domeniul mecanicii, al fizicii moleculare şi termodinamicii, al electricităţii sau al opticii. "Scopul este popularizarea ştiinţei, informarea permanentă a marelui public despre stadiul realizărilor tehnologice şi atragerea tinerilor absolvenţi de liceu spre învăţământul universitar din domeniul fizicii şi ingineriei", spune rectorul UVT, Ioan Talpoş. Ţinta principală a celor care gestionează Experimentarium Tm este atragerea tinerilor absolvenţi de liceu spre învăţământul universitar din domeniul fizicii şi ingineriei. Pe de altă parte, va fi un loc unde oricine este interesat de ştiinţă va avea acces la informaţii despre stadiul la care au ajuns realizările tehnologice ale momentului. Timişorenii care vin să viziteze standurile vor fi ghidaţi de studenţi ai Facultăţii de Fizică.