Celulele distruse de Alzheimer pot fi crescute în laborator
- Măd ălina Piloff
- 4 martie 2011, 15:04
Celulele care sunt distruse de boala Alzheimer sunt pentru prima dată crescute în laborator şi ar putea fi folosite la tratarea bolii, informează The Daily Mail.
Cercetătorii susţin că celulele stem embrionare pot fi folosite pentru a realiza un număr foarte mare de celule ale creierului care sunt distruse de boală. Descoperirea ar putea duce la găsirea unor noi medicamente care să trateze Alzheimer-ul sau la realizarea unor transplanturi neuronale care să repare creierul. Cercetarea a fost realizată de Christopher Bissonnette care a încercat timp de şase ani să descopere codul genetic al celulelor stem pentru a produce neuroni. A început să lucreze la această cercetare după ce bunicul său a fost o victimă a bolii. El a dorit să găsească o metodă de a inversa daunele pe care Alzheimer-ul le provoacă creierului. S-a demonstrat că noile celule funcţionează exact ca cele originale prin injectarea lor în hipocampul şoarecilor, parte a creierului responsabilă cu stocarea amintirilor. Oamenii de ştiinţă pot testa acum foarte rapid mii de medicamente pentru a vedea care din ele poate ţine celulele în viaţă.