Cele mai influente persoane din Marea Britanie

Cele mai influente persoane din Marea Britanie

Potrivit unui sondaj, dat publicităţii astăzi, fostul premier, Tony Blair, este considerat drept cea mai influentă persoană din Marea Britanie, la un an după ce a renunţat la funcţie, informează AFP.

Locul secund în clasament este ocupat de succesorul lui Tony Blair, Gordon Brown.             Richard Branson, patronul grupului Virgin, ocupă locul al treilea cu 18 la sută, urmat de magnatul de presă Rupert Murdoch, preşedintele News Corporation, şi de liderul opoziţiei, conservatorul David Cameron, cu şase, respectiv cinci procente.             Pe lista femeilor influente se află regina Elisabeta a II-a, cu 37 la sută, şi fostul premier Margaret Thatcher cu 18 procente.             Autoarea cărţilor Harry Potter, J.K. Rowling, a ocupat poziţia a treia cu 11 procente, mai mult decât fosta Spice Girl Victoria Beckham şi militanta pentru drepturile omului Shami Chakrabarti.             Circa 68 la sută din persoanele chestionate cred că femeile au o influenţă din ce în ce mai mare, dar numai 25 la sută dintre femei consideră că ele vor fi mai influente decât bărbaţii până în 2012.

(10:25)

Ne puteți urmări și pe Google News