Cele mai frumoase şapte grădini din Constanţa

Cele mai frumoase şapte grădini din Constanţa

Constănţenii se pot înscrie începând cu 28 martie în concursul pentru desemnarea celor mai frumoase şapte grădini din oraş.

Concursul este iniţiat de organizaţia Mare Nostrum cu ocazia Zilei Pământului sărbătorită pe 22 aprilie. Până pe 15 aprilie voluntarii organizaţiei vor identifica cele mai frumoase grădini din cartierele din oraş şi, în acelaşi timp, locuitorii se pot înscrie în concurs cu propria grădină prin completarea unei fişe de înscriere ce poate fi solicitată la adresa de e-mail event@marenostrum.ro. Între 18 şi 19 aprilie vor fi jurizate înscrierile, iar pe 20 aprilie vor fi anunţaţi câştigătorii pe baza fotografiilor care vor însoţi fişele de înscriere. Cele mai frumoase şapte grădini vor fi prezentate publicului. „Ne dorim ca prin această mini–campanie să îi determinăm pe constănţeni să fie mai conştienţi de faptul ca spaţiile verzi sunt destul de puţine în Constanţa. Este foarte important ca ei să realizeze că fiecare grădină, din apropierea unei locuinţe, poate fi transformată într-o adevărată oază citadină”, a declarat Andreea Ionaşcu, coordonator de proiecte. Organizatorii încearcă să îi motiveze pe constănţeni să adopte un comportament mai responsabil faţă de natură şi să valorifice spaţiul verde din apropierea locuinţei.

Ne puteți urmări și pe Google News