Cele două aeroporturi din vestul ţării vor fuziona
- Georgeta Petrovici
- 8 aprilie 2011, 21:54
Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a anunţat azi că Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara va fuziona cu Aeroportul din Arad, precizând că în acest sens se va urma modelul fuziunii aeroporturilor Otopeni şi Băneasa.
Astfel, va fi constituită “Compania Aeroportuară Banat” cu sediul central la Timişoara şi cu două conduceri. “Cele două aerporturi vor face parte dintr-o companie care sper să se numească Banat. Fiecare aeroport va avea conducere proprie, iar conducerea centrala va fi aici (n.r. la Timişoara)”, a declarat Anca Boagiu. Ministrul a mai spus că în perioada următoare se vor face investiţii la pista Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” Timişoara pentru a face faţă cu brio exigenţelor Schengen. Boagiu a vizitat azi terminalul non-Schengen al Aeroportului Timişoara, care a fost deschis publicului şi va fi folosit până la intrarea României în spaţiul Schengen, de către pasagerii curselor interne. Cu această ocazie, ministrul l-a premiat, cu o gravură cu imaginea oraşului de pe Bega, pe primul pasager care a sosit pe acest terminal, după care a plecat să inspecteze lucrarile la tronsonul de autostradă dintre Timişoara şi Arad. “Ministerul are un proiect important de construcție a Parcului Intermodal la Recaș. E un proiect pilot în Romania pentru transferul de mărfuri aerian și feroviar”, a adăugat Anca Boagiu la Timișoara.