Cel puțin zece morți, într-un conflict interetnic, în China

Cel puțin zece morți, într-un conflict interetnic, în China

Victimele au fost atacate cu arme albe în districtul Yecheng, precizează agenţia oficială de presă chineză, adăugând că poliţia a ucis doi “insurgenţi” şi îi urmăreşte pe ceilalţi. În regiunea Xinjiang (vestul extrem al Chinei), au loc frecvent tulburări între hani (etnie majoritară în China) şi uiguri (musulmani turcofoni), informează Mediafax.

Uigurii denunţă represiunea culturală şi religioasă la care sunt supuşi precum şi imigraţia masivă a hanilor ce a dus la dezvoltarea economică a acestei regiuni aflată încă în sărăcie, dar bogată în resurse naturale. Regiunea Xinjiang a cunoscut conflicte puternice la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august 2011, în urma cărora Beijingul a trimis în zonă o brigadă de elită a poliţiei antiteroriste. Atacurile atribuite oficial uigurilor şi ripostele poliţiei s-au soldat cu peste 20 de morţi. Peste 1.600 de persoane au fost rănite şi aproape 200 au fost ucise în 2009, la Urumqi, capitala acestei regiuni autonome. Majoritatea victimelor au fost din rândul hanilor. În următoarele zile, aceştia s-au răzbunat lansând expediţii punitive împotriva uigurilor.

Ne puteți urmări și pe Google News