Cehia se aşteaptă la încă un "NU" din partea Irlandei

Cehia se aşteaptă la încă un "NU" din partea Irlandei

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene pregăteşte un plan pentru un alt eventual "NU" din partea irlandezilor în ceea ce priveşte aprobarea Tratatului de la Lisabona, relatează Irish Times, citat de EUObserver.

Astfel, se negocieze un acord pentru reducerea componenţei Comisiei Europene în cazul unei noi respingeri.

"În ceea ce priveşte componenţa Comisiei, trebuie să fim pregătiţi pentru ambele scenarii posibile: un scenariu este intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la sfârşitul acestui an sau va trebui să continuăm să cooperăm sub prevederile celui de la Nisa", a declarat Vicepremierul ceh, Alexander Vondra.

Potrivit prevederilor Tratatului de la Nisa, viitorul executiv european trebuie să aibă cu un comisar mai puţin decât numărul statelor membre. Tratatul de la Lisabona prevede, însă, că şefii de stat ai celor 27 de ţări din UE pot menţine, printr-un acord unanim, situaţia actuală, în care fiecare stat membru este reprezentat de către un comisar la Bruxelles.

Guvernul irlandez ar prefera ca orice discuţii cu privire la viitoarea componenţă a Comisiei, în cazul în care irlandezii vor vota împotriva Tratatului, să fie amânate până după ce al doilea referendum va avea loc, în toamnă.

Posibile scenarii

Diplomaţii de la Bruxelles au realizat o serie de scenarii posibile privind componenţa Comisiei după regulile Tratatului de la Nisa. Una dintre propuneri este ca 26 de comisari care să reprezinte 26 de state, ţara care deţine postul de Înalt Reprezentant pentru Relaţii Externe pierzând postul din Comisie. Ideea nu este agreată în Spania, al cărei reprezentant, Javier Solana, deţine această funcţie.

O altă opţiune este acordarea postului de secretar general al Comisiei în locul unuia de comisar, post deţinut acum de irlandeza Catherine Day. În acest caz, Irlanda ar deveni singura ţară fără comisar, soluţie ce ar putea fi percepută ca o presiune asupra Irlandei.

Însă, Irlanda nu este singura ţară care nu a votat Tratatul. Însăşi preşedinţia UE, Cehia, nu a ratificat acest document. Preşedintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus, eurosceptic şi un opozant al Tratatului, a reiterat mesajul său "împotriva" documentului.

"Sper ca domnul Barroso să viziteze mai des Cehia şi poate am să reuşesc să îi schimb părerea şi se va alătura taberei mele cu privire la Tratatul de la Lisabona", a declarat Klaus, citat de o agenţie de presă cehă.

Ne puteți urmări și pe Google News