Pe 10 ianuarie 2006, Iranul a înlăturat sigiliile de la mai multe centre de cercetare nucleară, printre care și cel de îmbogățire a uraniului de la Natanz, chiar sub ochii inspectorilor Agenției Internationale pentru Energie Atomică (AIEA). Potrivit unor estimari, cănd va functiona la căpacitate maxima, centrala de la Natanz ar putea produce anual uraniu îmbogățit pentru mai mult de 20 de arme nucleare.

Dacă au materialul nuclear si, în paralel, un program de înarmare, chiar nu sunt atat de departe de obținerea bombei. Probabil e vorba de căteva luni, a declarat Mohamed ElBaradei, directorul AIEA, intr-un interviu acordat în aceea perioadă revistei Newsweek. Pe de altă parte, laureatul Nobel pentru pace credea că orice incercare de a rezolva problema pe căi nediplomatice deschide practic cutia Pandorei. 

Ceaușescu și arma nucleară

România, semnatara a Tratatului de Neproliferare Nucleară, a fost și ea mult timp suspectata de Occident de faptul că Nicolae Ceaușescu ar fi avut propriul program secret de înarmare nucleară. După '90, în presa occidentala au aparut mai multe articole care tratau acest subiect.

Sub titlul Ultimul secret al razboiului rece, ziarul britanic The Sunday Herald dezvaluia, intr-un articol publicat în august 2002, că în 1989 Ceaușescu ar fi detinut deja bomba atomică. Potrivit autorului, George Bush Sr. dorea la acea vreme sa-l înlăture pe dictatorul de la Bucuresti, drept pentru care, în decembrie 1989, l-a trimis intr-o mîșiune secreta la Moscova pe secretarul de stat James Baker sa-i ceară lui Eduard Sevardnadze, atunci ministrul de externe sovietic, să invadeze România.

Dupa cum a mărturisit Sevardnadze mai târziu, Kremlinul a fost șocat și a refuzat să intervină militar în România. Serviciile ruse de informații externe au dezvăluit și ele, în baza arhivelor secrete ale KGB-ului, că România ar fi avut capacitatea tehnică să construiască arme atomice în 1989, dar și că Nicolae Ceaușescu avea deja arma de distrugere în masa.

Informații despre planurile nucleare secrete ale dictatorului român deține și Federația Americana a Oamenilor de Stiinta, care confirma de asemenea existenta unor rapoarte privind faptul că România ar fi putut să fabrice arme nucleare în anul 2000, dacă programul nuclear ar fi functionat la căpacitate maximă.

In anul 2000 Ceaușescu ar fi putut avea bomba

AMENINȚARE. Din punct de vedere tehnic, dispunem de căpacitatea de a fabrica arme nucleare, își începea fostul lider comunist, Nicolae Ceaușescu, declaratia rostita la Plenara Frontului Democratiei și Unitatii Socialiste, în mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de mai toate ziarele straine, prîntre care Washington Post și The Times, iar marii lideri ai lumii au intrat în panica. Sapte luni mai tarziu aveau să rasufle însă usurati. Ceaușescu era executat pe 25 decembrie. A fost suficient că, în 1992, odata cu inventarierea patrimoniului Institutului de Cercețări Nucleare de la Pitesti, să se găsească o fiolă cu aproape 100 de miligrame de plutoniu-239 că, din nou, întreaga atentie a lumii să se indrepte asupra României.

Cert este că România nu a avut niciodata o astfel de armă. Specialistii în fizica atomică spun că Ceaușescu ar fi putut fabrica totusi, până în 2000, o bombă care să provoace un dezastru precum cel de la Hiroshima. Cu toate acestea, programul Dunarea, cătalogat drept strict secret și de importanta deosebita, început între anii 1976-1977, avea printre cele trei componente ale sale și realizarea unei bombe atomice. Că să poata detine aceasta armă, Ceaușescu avea nevoie de componenta cea mai importanta – combustibilul nuclear – plutoniu-239 sau uraniu-235, care necesita un proces indelungat, dar și dificil de obținere.

Experiment fără aprobare

In 1973, Agenția Internaționala pentru Energie Atomică (AIEA) punea în vigoare Convenția pentru neproliferarea armamentului nuclear. Prîntre cele 127 de state care au semnat tratatul se număra și România. 

Astfel țările erau obligate să accepte prezența periodica a inspectorilor Departamentului de Control și Garantie al Agenției de la Viena. Se numea controlul bilanțului nuclear. Orice experiment legat de plutoniu sau alte materiale nucleare trebuia anunțat Agenției. 

Ceaușescu a început experimentul cu plutoniu fără să anunțe AIEA, spune fostul director tehnic al Institutului de Fizica Atomică (IFA) de la Măgurele, Mihai Bălănescu. Cum izotopul radioactiv de uraniu-235 era foarte greu de obținut – pentru că era nevoie de îmbogățirea izotopului de uraniu-238 intr-un procent de 93a, aproape de puritatea nucleară – s-a bănuit că acesta trebuie să fie motivul pentru care Ceaușescu a dispus obținerea izotopului de plutoniu-239. 

Acesta era obținut prin arderea barelor de combustibil de uraniu în reactori. La mijlocul anilor anilor 70, România primise ajutor financiar și tehnologic de la americani, în vederea construirii unei centrale atomo-electrice. Atunci s-a infiintat și Institutul pentru Reactori Energetici de la Colibasi, langa Pitesti, unde urma să fie obținut combustibilul nuclear necesar functionarii centralei, spune Mihai Bălănescu. Pentru aceasta, IFA importase un reactor de piscina din SUA, Triga, cu aprobarea Congresului American pentru Energie Atomică. Acest reactor, spre deosebire de celelalte, nu avea protectia biologica din beton, ci dintr-un strat de 6-7 metri de apa grea, adaugă Bălănescu.

Gonirea inspectorilor

In 1985, reactorul Triga a început să fie folosit pentru cercetări clandestine în vederea obținerii izotopului de plutoniu-239. Acest program avea să angreneze și Laboratorul de Examinare Post-Iradiere, cumpărat din Franta pentru experimente. Tot atunci, Ceaușescu nu a mai permis inspectorilor Agenției să mai meargă la uzina de la Colibasi. Din acel moment ajutorul financiar pentru programele de energie atomică a fost stopat, însă Ceaușescu nu a renuntat, adaugă Bălănescu. Pentru a face bomba era nevoie de combustibil. Restul il putea face orice inginer bun. Era de ordin mecanic, spune fostul director tehnic IFA. 

El afirma că acela care a fost creierul programului era un anume Alexandru Olariu, decedat în 2001. cât despre directorul general al IFA, Ion Ursu, Bălănescu nu crede că avea așa  mare cunostinta de ceea ce se petrecea în institutia pe care o conducea. 

Grupul de coordonare a realizarii bombei atomice functiona la etajul IV al blocului turn din Măgurele. Era implicat Pleșiță, pe atunci șeful Departamentului de Informații Externe, și un grup de ingineri care se ocupau de punerea în aplicare a programului. Eu nu eram avizat și nu aveam voie să merg la etajul patru, desi eram directorul tehnic al IFA, spune Bălănescu. Aceasta echipa, aleasa pe spranceana de Securitate, a reusit să reproduca tehnologia de extragere a plutoniului-239 din barele de combustibil de uraniu arse la Colibasi. Tehnologia se numeste Purex, adaugă Bălănescu.

O bomba atomică pentru mileniul trei

Bălănescu spuna că, dupa o perioada destul de indelungata în care s-a incercat reproducerea tehnologiei de obținere a plutoniului-239, în 1989 Ceaușescu a dispus construirea unei statii-pilot care să poata extrage un kilogram de plutoniu anual. în opt ani, el trebuia să aiba combustibilul. Proiectul era gata. Tehnologia o avea. Mai era nevoie de inca trei ani în care să fie construita mica uzina unde avea să fie obținut plutoniul-239. în 2000, România putea să aiba o bomba atomică identica cu cea de la Hiroshima, spune Mihai Bălănescu. în aprilie 1992, cănd Institutul de Reactori de la Colibasi a trecut sub patronajul RENEL și s-a separat de uzina, s-a facut un inventar al patrimoniului.

Atunci s-a găsit mica fiola cu plutoniu-239, care a lasat fără grai întreaga clasa conducatoare din România. Eu fusesem ales guvernator al Agenției Internationale pentru Energie Atomică și m-am trezit că presedintele RENEL, Tiberiu cămpureanu, vine la mine cu un referat în care era precizata  prezența fiolei de plutoniu-239, ascunsa intr-un container la Colibasi. Bălănescu a reusit să vorbesca cu Theodor Stolojan, care era prim-ministru la vremea respectiva, și i-a expus problema. România încălcase, intr-o forma sau altă, Tratatul pentru Neproliferarea Nucleară semnat în 73. Stolojan mi-a spus să fac ce cred de cuviinta, iar dacă nu este adevarat voi fi tras la raspundere, adaugă Mihai Bălănescu. Acesta, guvernator A.I.E.A., a intocmit un raport special pentru directorul general al agenției, Hans Bilx. că urmare a acestui raport România nu a fost trasa la raspundere.

De la Ceaușescu, la Iran

Istoricul Adrian Cioroianu spune că programul nuclear secret initiat de Ceaușescu în 1985 nu este o poveste. Din informațiile mele, primele etape ale programului au început în a doua jumatate a anilor '70, pe doua căi: pe de-o parte spionajul în Occident și folosirea unor informații de specialitate din URSS, iar pe de altă parte antrenarea cercețării romanesti în domeniu. 

Este în schimb dificil de spus dacă era sau nu strict un program de înarmare. Energia atomică poate fi folosita și în alte scopuri decat militare. A realizat complexul nuclear de la Cernavoda, dar avea în vedere și producerea de tehnologie militara, aminteste istoricul. Ceaușescu a incercat să joace la doua căpete. Pe de-o parte, el se dorea un cămpion al pacii planetare – pentru a obține un Nobel pentru Pace -, pe de altă parte ar fi dorit să lase mostenire o Romanie devenita putere nucleară, comenteaza istoricul. în ce priveste articolul publicat de Sunday Herald, Adrian Cioroianu crede că informațiile lansate de serviciile secrete ruse, potrivit cărora inainte de 1989 în România se fabrica armament nuclear, sunt mai degraba o intoxicare. Nu acesta este motivul pentru care Moscova s-ar fi ferit de o interventie. Convingerea mea este că, în evenimentele din decembrie '89, rusii au fost amestecati din plin, așa  că nu programul nostru nuclear i-ar fi impiedicat sa-l înlăture pe Ceaușescu. Nu se punea problema unui atac în forta, ci a unei lovituri de palat – ceea ce, în anumite doze, s-a și petrecut, incheie Cioroianu.

Te-ar putea interesa și: