Ce urmează în România din aprilie? Valeriu Gheorghiţă are o știre foarte importantă

Ce urmează în România din aprilie? Valeriu Gheorghiţă are o știre foarte importantă

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea antiCovid-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a anunţat marţi că imunizarea ar urma să înceapă să se facă şi în cabinetele medicilor de familie odată cu sfârşitul lunii aprilie.

„Ultimul aspect important este legat de demararea pregătirilor în vederea includerii medicilor de familie în campania de vaccinare prin cabinetele proprii de medicină de familie, unde vom distribui vaccinuri de la Johnson&Johnson şi AstraZeneca.

Pentru cabinetele medicilor de familie nu vom merge cu programări în platforma de programare. Fiecare medic de familie îşi va evalua lista proprie de pacienţi pe care îi are în arondare, va stabili catagrafia persoanelor respective şi cu prioritate va prelua persoanele în vârstă, persoanele cu boli cronice din listă, aşa încât să putem asigura vaccinarea cât mai rapid a persoanelor de la nivel naţional”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

În conferinţa de presă, coordonatorul campaniei de vaccinare a completat că a trimis către Direcţiile judeţene de Sănătate Publică evaluarea despre disponibilitatea medicilor de familie de a participa la campania de vaccinare. În acest context, termenul pentru centralizarea datelor este sfârşitul lunii martie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță

În continuare redăm ce a mai spus Valeriu Gheorghiţă despre vaccinarea în cabinetele medicilor de familie din România: „Noi am propus ca un termen rezonabil sfârşitul lunii aprilie, tocmai pentru că ne dorim să distribuim şi vaccin de la compania Johnson&Johnson. Şi atunci urmează să recepţionăm primele tranşe de la această companie.

Însă dacă reuşim să pregătim suficient de bine personalul medical astfel încât să cunoască procedurile, să se cunoască tot circuitul funcţional al pacienţilor, să creăm planul de derulare a activităţilor… Pentru că există o particularitate - faptul că persoanele respective nu vor mai fi programate pe platformă şi se va face o programare la cabinetul medicului de familie… Cu siguranţă vom da drumul mai devreme acestor activităţi”, a completat preşedintele CNCAV.

Mai trebuie spus că în luna aprilie vor fi demarate activităţile de vaccinare cu centre mobile pentru localităţile care au incidenţă cumulată crescută a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2.

„Vorbim de localităţi din mediul rural, localităţi defavorizate, care nu au medic de familie. În momentul de faţă, se centralizează deja datele care au venit din fiecare judeţ, datele din teritoriu cu aceste localităţi, număr de locuitori şi persoanele care au vârsta de peste 65 de ani, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

Altfel, de la 1 aprilie se va afişa în platforma de programare tipul de ser cu care se poate face imunizarea la fiecare centru.